Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Business Report: Bucurestenii vand garsoniere confort 3 la pret de Logan; Primul mall vandut cu 1 euro; Se pot reinventa gigantii economiei mondiale? Cazul Intel; Noul Volkswagen Vento este Polo in versiunea sedan

Publicat in HotNews, miercuri 2 iunie 2010 ·

De ce altii isi permit armate de bugetari, si noi nu. Desi avem unul dintre cele mai putin stufoase sectoare publice din Europa, cifrele ne arata ca numarul angajatilor statului este mult prea mare pentru posibilitatile bugetului. Astfel, daca in Suedia, Danemarca, Olanda sau in Marea Britanie intre 31% si 35% din salariati sunt bugetari, iar in Grecia, proportia acestora este de peste 29%, la noi atinge numai 19,5% (cea mai mica din UE, potrivit Eurostat). In ciuda acestui fapt, alte cifre ne demonstreaza clar ca la nivelul de dezvoltare economica din prezent nu ne permitem sa sustinem aproape un milion de bugetari: salariile lor reprezinta 8,8% din PIB-ul Romaniei, asta in timp ce lefurile unui sistem public mult mai stufos, cel francez (31,7% din totalul angajatilor) consuma doar 4,5% din PIB-ul din Hexagon, scrie Capital.

Primul mall vandut cu 1 euro: Immoeast a preluat integral Polus Center Constanta. Fondul austriac de investitii Immoeast, investitorul imobiliar cu cea mai mare expunere pe piata locala, unde detine active de aproape un miliard de euro, a cumparat 85% din proiectul de mall Polus Center din Constanta pentru un euro, urmand sa preia datoriile de circa 40 de milioane de euro ale firmei dezvoltatoare. Mallul, care ar urma sa aiba o suprafata inchiriabila de 50.000 de metri patrati, se afla inca in constructie, finalizarea urmand sa aiba loc cel mai probabil in prima parte a anului viitor, scrie Ziarul Financiar.

Casele executate silit, mai ieftine de la a treia licitatie. O vila de 250 mp utili, din zona Colentina, din Capitala, se va vinde si cu un pret de 400.000 de lei, daca nu se va gasi un cumparator mai generos, in timp ce un apartament de doua camere de pe bulevardul Kogalniceanu are un pret de pornire de 34.000 de euro. Imobilele scoase la licitatie a treia oara au preturi cu adevarat scazute, pentru a-si gasi, in sfa

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară / Aglomeraţie la intrarea în Capitală

News.ro acum 30 minute
Centrul Infotrafic anunţă că, miercuri dimineaţă, se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară. De asemenea, este aglomeraţie la intrarea în Capitală. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române infor

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 7 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 12 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 11 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 7 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 13 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°