Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, al 10-lea producător de petrol din zona eurasiatică. Vezi cât am extras şi cât am consumat în 2012

Publicat in Jurnalul, miercuri 12 iunie 2013 ·

România s-a menţinut anul trecut pe locul zece în topul producătorilor de petrol din Europa şi Eurasia, în ciuda scăderii producţiei cu 2,8%, până la 86.000 barili pe zi, ceea ce reprezintă 0,1% din producţia mondială.

Conform statisticilor realizate de British Petroleum, pe primul loc în regiune s-a situat Rusia, care în 2012 a extras zilnic 10,643 milioane barili, urmată de Norvegia, 1,916 milioane barili, Kazahstan - 1,728 milioane barili şi Marea Britanie - 967.000 barili pe zi.

Producţia totală de petrol în Europa şi Eurasia s-a ridicat în 2012 la 17,211 milioane barili pe zi, reprezentând 20,3% din producţia mondială.

La nivel mondial, producţia de petrol s-a cifrat la 86,152 milioane barili petrol pe zi, iar în Uniunea Europeană la 1,538 milioane barili petrol pe zi (1,8% din total).

Consumul de petrol în România a scăzut în 2012 cu 3,6 la sută faţă de anul anterior, situându-se la 182.000 barili pe zi (0,2% din consumul mondial).

Cel mai mare consum în regiune a fost înregistrat de Rusia - 3,174 milioane barili pe zi, Germania - 2,358 milioane barili pe zi, Franţa - 1,687 milioane barili pe zi, Marea Britanie - 1,468 milioane barili pe zi, Italia - 1,345 milioane barili pe zi şi Spania - 1,278 milioane barili pe zi.

Consumul mondial de petrol a totalizat 89,774 milioane barili petrol pe zi, iar în UE s- a situat la 12,796 milioane barili pe zi (14,8 la sută din total)

Conform statisticilor BP, rezervele dovedite de petrol ale României se ridică la 600 milioane barili, jumătate din cele înregistrate la finele lui 1992, de 1,2 miliarde barili.

Europa şi Eurasia deţin 8,4 la sută din rezervele totale de petrol, cele mai mari rezerve aflându-se în Rusia - 87,2 miliarde barili, urmată de Kazahstan - 30 miliarde barili , Norvegia -7,5 miliarde barili şi Azerbaidjan - 7 miliarde

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 10 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 8 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 13 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 12 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” va fi mutată din cauza unor lucrări

Mediafax acum 12 ore
Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” din Bucureşti va fi mutată, luni, din cauza unor lucrări. ”Începând de luni, 13 mai, staţia de autobuz Aeroport Băneasa, aferentă liniilor 100, 203, 301, 304, 330, 335, 441, 441B, 442, 443, 444, 446, 447, 447B, 4

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°