Toamna îşi intră în drepturi, dar până când căminele se vor umple de studenţi vor mai cădea frunze pe aleile de sub Tâmpa. Probabil nostalgic după nopţile de beţie cu colegii de cameră, un student braşovean şi-a făcut de lucru şi a postat pe youtube una din amintirile din nopţile dormite pe Colina Universităţii „Transilvania” Braşov, din anul academic care tocmai s-a scurs. În mijlocul acţiunii se află Nicu, un student care deşi doarme buştean a devenit - fără să vrea - eroul unei farse amuzante... doar pentru alţii. Putem să ne imaginăm că Nicu a avut o zi grea la „facultă”, probabil la sfârşitul sesiunii de examene din vară. Sau mai veridic ar fi să credem că s-a îmbătat lemn, iar acum îşi face somnul de frumuseţe. Mai important este că în jurul patului lui se află trei colegi de cameră, care se uită plictisiţi la televizor.
De aici se nasc ideile proaste. În loc să-l învelească cu o dragoste maternă, se gândesc să-i schimbe look-ul ponosit cu ceva mai „fresh”. În timp ce unul imortalizează momentul cu o cameră video, celălalt – frizerul – îşi scoate aparatul de tuns din dulap şi se caţără pe patul supraetajat. Se postează la capul victimei şi, cu o atingere uşoară, retrasează „freza” adormitului. Nicu nu se supără. Cel de-al treilea coleg supraveghează operaţiunea.
După câteva minute, Nicu are o nouă tunsoare – una studenţească. Ea este imortalizată în poze, alături de smocurile de păr „decedate”. Pelicula digitală este stocată pe calculator, pentru a fi lansată în premieră, în urmă cu două zile, pe youtube.com, cu titlul „Farse in camin colina brasov”. Ne putem doar imagina ce faţă a făcut Nicu, când s-a uitat, a doua zi, în oglindă. Nu ştim cum va reacţiona însă când va vedea clipul pe internet.. Toamna îşi intră în drepturi, dar până când căminele se vor umple de studenţi vor mai cădea frunze pe aleile de sub Tâmpa. Probabil nostalgic după nopţile