Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O lume mai bolnavă şi mai flămândă

Publicat in Cotidianul, marți 14 iunie 2011 ·

Aproape 15% din populaţia lumii suferă de o dizabilitate, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Procentul era de 10% în anii '70, însă acum s-a ajuns ca un miliard de oameni să aibă dizabilităţi, dintre care 200 de milioane de forme severe.

Fenomenul se datorează îmbătrânirii populaţiei şi creşterii incidenţei bolilor cardiovasculare, a cancerului şi a bolilor psihice. Toţi aceşti suferinzi au de trei ori mai puţine şanse de a avea acces la tratament medical, arată raportul.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) a raportat că producţia agricolă la nivel global trebuie să crească cu 70% pentru a putea face faţă cererii de alimente până în 2050. Aceasta în condiţiile în care se estimează că 70% din populaţia planetei va locui în mediul urban, iar terenurile agricole vor fi tot mai puţine. China a început să cumpere porţiuni vaste de teritoriu în Filipine şi Argentina, iar Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi alte state ale Golfului încep să ţintească, prin investitorii lor, agricultura românească.

Potrivit estimărilor ONU, populaţia lumii va ajunge la pragul de 7 miliarde în luna octombrie 2011, iar în 2085 se va ajunge la pragul de 10 miliarde. Atunci, 22,3% din locuitorii planetei vor avea peste 65 de ani, faţă de 7,6% în acest moment. La creşterea populaţiei vor contribui în primul rand actualele state din lumea africană în curs de dezvoltare. Populaţia acestui continent va ajunge de la 1 miliard de locuitori în 2010, la 3,6 miliarde de locuitori în 2100. Acelasi studiu arată că, în 2050, populaţia Africii va fi de trei ori mai numeroasă decât cea a Europei, o situaţie inversă faţă anii '50 ai secolului trecut.

Aproape 15% din populaţia lumii suferă de o dizabilitate, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Procentul era de 10% în anii '70, însă acum s-a ajuns c

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 7 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°