Inscriindu-se, dupa opinia mea, pe aceasta filiera hermetica, tratatul despre nimic al lui John Barrow este o carte occidentala despre "vidul plin" al orientalilor, despre zero-ul pe care filosofia greaca l-a ratat, o carte paradoxala, incitanta, placuta, erudita prin stiinta fizico-matematica pe care o demonstreaza, in cautarea esentei lucrurilor. Stiinta actuala pare tot mai mult influentata de hermetism si de gnosticism. Am putea crede ca ne aflam intr-o situatie asemanatoare cu cea a alexandrinilor de acum doua mii de ani, de la sfirsitul antichitatii clasice. Precum scolile gnostice de atunci, multe scoli sau miscari stiintifice actuale se considera apostoli ai unei ere noi, descoperitori ai unor noi adevaruri, care de care mai incitante, intr-un eclectism redutabil si un sincretism deconcertant. Iar precum gnosticismul s-a destramat prin activitatea excentricelor secte alexandrine, astazi ni se ofera fragmentar o puzderie de modele subculturale, pseudo-stiintifice, promovate de o puzderie de guru salvatori. Renasc, in forme noi, misteriile antichitatii. Actualele abordari, foarte tehnice si foarte specializate, tind sa fie inlocuite incet, discret, dar sigur, de formule ce tind sa restaureze omul intreg, omul deplin si renasterea sa, transformarea sa prin cunoastere (gnosis). Astfel, primul principiu al lui Hermes suna asa: "Ce e sus e si jos, ce e in mare e si in mic". Regasesc acest principiu in lucrarile multor stiintifici contemporani ce ambitioneaza sa rescrie istoria stiintei, de la Taofizica lui Fritjof Capra la sinteza anti-probabilistica a lui Ilya Prigogine, de la Arborele gnozei al lui Ioan Petru Culianu sau Noi, particula si lumea a lui Basarab Nicolescu la foarte recentul Mic tratat despre nimic a lui John Barrow. Cum arata New Scientist, de la zeroul matematicienilor la spatiul gol al filosofilor, de la Shakespeare la multimea vida, de la eter la