Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul şef al Poliţiei Capitalei: Nu mi s-a adus la cunoştinţă că Brădişteanu s-a opus transferului lui Năstase la penitenciar

Publicat in Mediafax, luni 2 septembrie 2013 ·

Fostul şef al Poliţiei Capitalei Lucian Guran a declarat luni, la ICCJ, că niciunul dintre colegii săi nu i-a adus la cunoştinţă că medicul Şerban Brădişteanu s-ar opune transferării în penitenciar a lui Adrian Năstase, după ce fostul premier a încercat să se sinucidă şi a fost dus la spital.

Chestorul Lucian Guran, care era la conducerea Poliţiei Capitalei în perioada în care a fost pus în executare mandatul de doi ani de închisoare primit de Adrian Năstase în dosarul "Trofeul calităţii", a fost audiat ca martor, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în dosarul în care medicul Şerban Brădişteanu este acuzat de favorizarea fostului premier.

Fostul şef al Poliţiei Capitalei a susţinut în faţa magistraţilor că în niciuna din discuţiile purtate cu colegii săi nu i s-a adus la cunoştinţă că medicul Brădişteanu ar fi încerca să se opună punerii în executare a mandatului lui Adrian Năstase.

"Niciun moment în acele zile nu mi s-a adus la cunoştinţă, în discuţiile avute cu domnul Gheorghe Dumitru (fost director adjunct al IGPR, n.r.) că doctorul Brădişteanu s-ar opune transferării lui Adrian Năstase în penitenciar. Numele acestuia nu a fost pronunţat în acele împrejurări. Eu personal nici nu îl cunoşteam, toate discuţiile au fost purtate cu conducerea instituţiei", a spus Lucian Guran în faţa instanţei.

Guran a povestit cum a aflat despre tentativa de sinucidere lui Adrian Năstase şi ce demersuri au fost făcute pentru punerea în executare a mandatului de doi ani de închisoare primit de fostul premier.

"Până în ziua de luni, când toţi medicii şi-au dat acordul pentru externarea pacientului şi transportul lui la penitenciar, situaţia era neclară. Nu ni se spunea clar care era starea lui de sănătate. Domnul Gavriş Radu (şefului de la Omoruri din Poliţia Capitalei, n.r.) discuta cu cei de la spital, eu personal nu ştiu cine de acolo le

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 55 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 23 minute
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 8 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum o ora
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°