Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sezon de varf pentru excursiile in Delta Dunarii

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 16 iunie 2007 ·

» Turisti din intreaga lume pleaca din Tulcea, in exploatarea uneia dintre cele mai frumoase zone ale Europei.

» Excursiile pot fi de numai cateva ore sau de cateva zile.

De pe faleza municipiului Tulcea poti vedea, ancorate, zeci de nave de pasageri pregatite sa duca turistii intr-o excursie de vis in Delta Dunarii. L-am intalnit aici pe Eugen Vasile, un agent de turism, dupa cum scrie pe cartea sa de vizita, care ne-a imbiat cu o plimbare cu vaporasul. "Reprezint o companie care are doua nave de transport, una de 20 de perspane si una de zece", a spus acesta, dupa ce ne-a invitat la bordul vasului Borzesti. Excuriile organizate pot fi de numai cinci-sase ore, pentru cei grabiti. Se pleaca pe bratul Tulcea, apoi se ia calea bratelor adiacente Tulcei si se ajunge la Mila 23. Se organizeaza si excursii de zece ore, in timpul carora turistii se opresc la Maliuc, unde se serveste, intr-o locatie eleganta, masa de pranz, formata, cum altfel, din specialitati de peste proaspat, cum ar fi chiftele, icre, ciorba de peste cu sos de usturoi si mamaliguta, peste pe gratar, garnisit cu cartofi natur. Excursiile pot fi chiar si de doua pana la sase zile, timp in care se ofera toate serviciile necesare, inclusiv masa si cazarea in hotelurile sau pensiunile din delta. Nea Vasile ne asigura ca echipajul este format numai din profesionisti si ca are toate asigurarile necesare, inclusiv pentru pasageri. Acesta a mai spus ca printre clientii sai se numara romani, chiar tulceni care n-au vazut delta, dar si turisti de pe tot globul, cum ar fi Australia, China, India, Japonia, Noua Zeelanda, SUA sau tarile africane. Afacerile merg bine acum, pentru ca din iunie si pana in septembrie este perioada de varf pentru excursiile in delta. z

INEDIT

» Blocati de pescarusi

In ziua cand am realizat acest material, vaporul se intorsese din drum, pent

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 5 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 58 minute
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 10 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 11 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 12 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Un mesaj de nevoie imperioasă”. Cum explică Mircea Geoană declarațiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina

HotNews acum 13 ore
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care însă a su

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°