Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărutul poate fi mai puternic decât morfina

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 11 decembrie 2011 ·

Ca şi când ai face paraşutism, bungee-jumping sau ai alerga! Aşa este când oamenii se sărută, conform site-ului BeemBee.com. Acelaşi site ţine să sublinieze că bărbaţii care îşi sărută iubitele înainte să plece la muncă au venituri mai mari decât cei care nu o fac.

Deşi nu există lucruri foarte clare cu privire la începuturile acestui…obicei, majoritatea antropologilor consideră că sărutul a evoluat din adulmecat. În cultura triburilor amerindiene noţiunea de sărut, aşa cum o ştim acum, nu exista până la sosirea europenilor. Pentru multe culturi schimbul de salivă era considerat revoltător. De exemplu, sărutul nu exista ca şi concept în Japonia secolului al XX-lea.

Chiar unele comunităţi europene îl considerau dizgraţios: bărbaţii şi femeile lapone din nordul Finlandei obişnuiau să facă baie dezbrăcaţi împreună dar un sărut în public era inacceptabil. Se spune că primul sărut erotic atestat s-a produs în India, că cei care şi-au însusit sărutul erotic au fost francezii, iar cei care au introdus sărutul în ceremonia nunţii au fost ruşii.

Efect narcotic

Cercetătorii britanici au “ordonat” câteva date interesante cu privire la sărut. Astfel, aflăm că în timpul sărutului,”îndrăgostiţii fac schimb de salivă care conţine diverse substanţe (minerale şi proteine)”. Potrivit ultimelor studii, schimbul de astfel de substanţe poate duce la producerea anticorpilor care au rol de a combate divere afecţiuni.

Mai aflăm că 66 la sută dintre oameni ţin ochii închişi în timpul sărutului, pentru a se bucura de ceea ce simt, că o persoană îşi petrece cam 20.160 de minute din viaţă sărutându-se şi că trupurile îndrăgostiţilor care se sărută produc o substanţă care este de 200 de ori mai puternică decât morfina, în privinţa efectului narcotic!

În ceea ce priveşte ineditul sărut al eschimoşilor, despre care s-a încetăţen

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum 49 minute
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum o ora
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum 2 ore
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Premierul Marcel Ciolacu spune că Ministrul Apărării are reţineri mari să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

Adevarul acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 11 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Danielle Collins, adversara Irinei Begu în optimi la Roma

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea americană Danielle Collins, locul 15 WTA şi cap de serie 13, s-a calificat, duminică seară, în optimile de finală ale turneului de la Roma, fază în care o va întâlni pe Irina Begu. Collins a învins-o în 16-imi pe sportiva franceză Carolin

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°