Doi astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au efectuat cu succes sâmbătă o primă ieşire pe orbită pentru a repara un circuit de răcire, însă o anomalie apărută la unul dintre costumele spaţiale a dus la amânarea cu 24 de ore, pe 24 decembrie, a următoarei ieşiri orbitale.
Potrivit AFP, NASA a anunţat această decizie, sâmbătă seară, precizând că este vorba de o problemă cauzată de condensul produs în costumul astronautului Rick Mastracchio, în vârstă de 53 de ani, unul dintre cei doi astronauţi care au ieşit pe orbită sâmbătă.
NASA a constatat acea anomalie abia la încheierea misiunii, în camera de decompresie de la bordul ISS.
Agenţia spaţială americană a subliniat faptul că această anomalie nu are nicio legătură cu scurgerea de apă care s-a produs, în iulie, în casca astronautului italian Luca Parmitano de la Agenţia Spaţială Europeană. Din cauza acelei defecţiuni, astronautul italian a fost nevoit să revină de urgenţă la bordul ISS.
Este acelaşi costum ce a fost utilizat sâmbătă în timpul ieşirii pe orbită de al doilea astronaut, Mike Hopkins, în vârstă de 44 de ani. NASA a dat asigurări în această săptămână, spunând că ambele costume se aflau în stare perfectă de funcţionare.
"Coordonatorii zborurilor spre ISS (...) au decis să folosească un costum de schimb pentru Rick Mastracchio pentru a doua ieşire orbitală", se afirmă într-un comunicat emis de NASA.
O zi suplimentară înainte de acea următoare misiune pe orbită va permite astronauţilor de la bordul ISS să pregătească în amănunt acel costum.
Agenţia spaţială americană afirmă că cei doi astronauţi "nu s-au aflat niciodată în pericol în timpul ieşirii pe orbită" şi a precizat, de mai multe ori, că interioarele căştilor celor doi astronauţi au rămas uscate.
Rick Mastracchio şi Mike Hopkins au fost extrem de eficienţi, sâmbătă, terminându-şi misiu