Dirijorul Gheorghe Costin, recunoscut şi apreciat la nivel internaţional prin prestaţiile sale, va fi cel care va deschide joi, 2 octombrie, stagiunea 2008-2009 a Filarmonicii Braşov. Concertul de deschidere a stagiunii va reprezenta totodată şi inaugurarea integralei simfoniilor bruckniene, prin prezentarea primei capodopere a geniului semnată de marele compozitor austriac – Simfonia I în do minor. Concertul de deschidere va avea loc la Complexul Militar, începând cu ora 19.00. În aceeaşi zi, braşovenii pot asista, gratuit, începând de la ora 10.00, la repetiţia cu public a artiştilor Orchestrei braşovene, la Complexul Militar.
Noua stagiune vine după marcarea a 130 de ani de muzică simfonică în Braşov, în stagiunea trecută, când numeroşi artişti şi dirijori renumiţi la nivel mon-dial au încântat publicul braşovean prin interpretări de o înaltă ţinută. Solista braşoveancă Mihaela Ursuleasa, dirijorii Ilarion Ionescu Galaţi, Sabin Pautza sau Misha Katz sunt doar câteva nume care au concertat pe scena Filarmonicii Braşov. Mai mult, artiştii orchestrei braşovene au reuşit să îl încânte chiar şi pe Papă, în concertul susţinut în această vară, pe 6 august.
În această nouă stagiune, Filarmonica doreşte să continue seria concertelor desfăşurate în aer liber cu muzică de film, începute în stagiunea trecută, foarte „gustate” de publicul braşovean, în special de generaţia tânără. Dirijorul Gheorghe Costin, recunoscut şi apreciat la nivel internaţional prin prestaţiile sale, va fi cel care va deschide joi, 2 octombrie, stagiunea 2008-2009 a Filarmonicii Braşov. Concertul de deschidere a stagiunii va reprezenta totodată şi inaugurarea integralei simfoniilor bruckniene, prin prezentarea primei capodopere a geniului semnată de marele compozitor austriac – Simfonia I în do minor. Concertul de deschidere va avea loc la Complexul Militar, începând cu ora 19.00. În acee