Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Visul american, la răscruce

Publicat in Adevarul, joi 12 iulie 2012 ·

Pe 6 noiembrie, americanii sunt chemaţi la urne pentru a decide cine va ocupa în următorii patru ani fotoliul prezidenţial de la Casa Albă.

În ciuda unui prim mandat dezamăgitor, marcat de incapacitatea de a împlini promisiunile făcute în 2008, Barack Obama este încă favoritul sondajelor. Cifrele spun că are câteva procente în faţa contracandidatului republican Mitt Romney, datorate în special adeziunii tinerilor şi populaţiei hispanice. În America, însă, votul popular se transformă, sub prevederile legale ale sistemului electoral, în delegaţi, iar abia aceştia, reuniţi într-un colegiu, aleg preşedintele.

Ţara s-ar putea să nu fie departe de repetarea scenariului din 2000, când George W. Bush a ajuns preşedinte deşi câştigase mai puţine voturi decât adversarul său, Al Gore. Cea mai mare problemă a lui Barack Obama nu este, însă, Mitt Romney. Ameninţarea majoră vine dinspre felul în care arată America la finalul mandatului său: o ţară divizată, ce pare să fi pierdut din suflu şi din pasiunea de a crede în lucruri imposibile. Iar ameninţarea aceasta ne priveşte, într-un fel, pe toţi.

Barack Obama sau Mitt Romney? Indiferent de alegere, cea mai mare criză de identitate şi idealuri din istoria recentă a ţării are nevoie de soluţii

Aproape trei la sută din populaţia Statelor Unite ale Americii trăieşte în oraşul acesta cucerit în iunie de imperiul soarelui. Al soarelui şi al capitalismului, ne trage de mânecă matematica: peste un milion de firme sunt înregistrate aici şi doar 10% din populaţie e trecută de 65 de ani. Este oraşul lui Babe Ruth şi-al lui Martin Scorsese, al lui J. D. Salinger şi-al lui Jay-Z, oraşul unde toate lucrurile par aranjate pentru a împlini profeţia făcută la mijlocul secolului al XIX-lea de Alexis de Tocqueville.

"Nu cunosc nicio altă ţară în care dragostea pentru bani să domine într-atât inimile oamenilor", nota la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 47 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°