Intr-una din serile cele geroase de la sfarsitul lui octombrie trecut am primit un telefon. "Stii, am un prieten, cersetor, si nu stiu cum sa-l ajut, ca doarme afara si mi-e sa nu inghete. Ai idee unde-am putea sa-l ducem?"
Era destul de tarziu, orele bateau spre 10 seara... Autoritatile deja au telefoanele incuiate prin birouri, iar adaposturi de noapte pentru vagabonzi n-am vazut decat in filme.
L-am gasit in coltul unei biserici din centru. Era intins pe jos, pe o saltea. Deasupra lui, haine peste haine... Raspandite pe langa el, fel si fel de cutii cu mancare si bidoane cu ceai. O singura sticla cu un lichid incolor era tinuta strans, iar omul o mai desfacea din cand in cand si bea cu inghitituri mici. Un carucior pentru infirmi ii statea drept pavaza de vant. Mi-a spus ca are TBC, iar picioarele ii sunt mancate de artrita. Zacea acolo, nemiscat, de trei saptamani! Atunci mi-am imaginat grozavia ce se afla sub maldarul de haine. Iar omul, constient de starea lui, nu voia in nici un chip sa fie mutat din loc. Am mai pus pe el o toala si l-am lasat, dupa cum i-a fost voia, pana dimineata. De trei saptamani deranja pe toata lumea. Politistii treceau pe langa el si-i atrageau atentia preotului ce slujea in biserica sa se descotoroseasca de el. Preotul a chemat Salvarea, dar aceasta a venit si-a plecat. Reprezentantii autoritatii de profil au spus ca n-au ce-i face, ca in adaposturile pentru batrani nu numai ca nu sunt locuri, dar stau si cate doi in pat. Nu exista nici o solutie pentru amaratul imobilizat de frig in propira-i mizerie.
Prietenul care ma anuntase mi-a povestit cum cersetorul il ajutase cu ani in urma. Urma sa fie aruncat in strada cu tot cu copii ca ajunsese intr-un impas financiar, iar cersetorul i-a gasit atunci o gazda. Acum cine sa-l ajute pe el? Omul ne spunea ca nu are nevoie decat de cateva ingrijiri sumare si apoi se va d
