Copiii rromi şi români din clasele a VI-a de la şcolile din cel mai rău famat cartier al Capitalei au jucat împreună în cadrul programului european FARE "Fotbal pentru Egalitate".
Andrei, un băiat subţirel şi blond de 13 ani, stă pe bancă lîngă colegul său de clasă. Tot Andrei, un bruneţel de aceeaşi vîrstă, cu ghiul la mînă. Fac împreună strategia de joc: "Eu stau în atac, iar tu ai grijă în apărare!". Unul e român, altul e rrom. Dar chiar sînt în aceeaşi echipă şi au un ţel comun. Echipa lor să cîştige turneul organizat de Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Ferentari, care tocmai începuse în sala de sport a Şcolii Generale nr. 2 Bucureşti.
"Sînt român şi mă simt bine printre rromi"
Pentru ei problema rasismului nu există. Ştiu însă definiţia. "Rasismul înseamnă să nu-ţi placă de ţigani. Eu sînt român, iar Andrei este cel mai bun prieten al meu, chiar dacă este ţigan. Stau în Ferentari şi mă simt bine printre ei. Îmi plac ţiganii, tot suflete sînt, ca şi noi. Mai repede te ajută un rrom decît un român", explică Andrei cel blond, care îşi ia prietenul de după gît şi intră împreună pe teren.
Joacă împotriva colegilor de la "136". Nu le-a ieşit, au pierdut cu 1-0. Socoteala din tîrg nu s-a potrivit cu cea de pe bancă. Unica tactică a fost "Unde-i mingea, toţi grămadă" şi «Ai, n-ai mingea, tragi la poartă!». Dar au ieşit de pe teren tot prieteni, aşa cum au intrat, fără reproşuri, nici măcar din priviri.
"Mîndru că sînt ţigan"
Florin, coleg de clasă şi de echipă cu cei doi Andrei, continuă discuţia: "Sînt ţigan şi nu mă supăr cînd mi se zice «Băi ţigane!». Asta sînt, nu mi-e ruşine cu rasa mea. Sînt mîndru!".
Viaţa în Ferentari?: "E urîtă! Nu-mi place. E multă vagabonţeală, drogaţi, bătăi, scandaluri. Eu stau departe de toate lucrurile astea, îmi văd de şcoală. Am terminat clasa a
