Lumea arabă se confruntă începând din 2010 cu transformări majore, care au provocat prăbuşirea regimurilor tunisian, egiptean şi libian, au aruncat Siria într-un război sângeros şi se traduc în tranziţii democratice dificile.

TUNISIA

Ţara a marcat la 17 decembrie doi ani de la începutul revoluţiei, prima în cadrul "primăverii arabe".

La 14 februarie 2011, preşedintele Zine El Abidine Ben Ali, aflat la putere începând din 1987, fuge din ţară în Arabia Saudită, îndepărtat de la putere de către o revoltă în care au murit peste 330 de persoane, după ce un tânăr comerciant din Sidi Bouzid, un oraş situat în zona central-vestică, şi-a dat foc, sătul de umilirile repetate la care a fost supus de către poliţie. În octombrie 2011 este aleasă o Adunare Constituantă, dominată de islamişti din cadrul Partidului Ennahda, care conduc Guvernul. Moncef Marzouki, un opozant dur al lui Ben Ali, este ales preşedinte al Adunării.

Dar protestele de natură socio-economică nu încetează să se multiplice, la fel ca şi atacurile imputate unor grupări restrânse salafiste. Ţara intră într-un impas politic, redactarea viitoarei Constituţii înregistrând luni de întârziere din cauza unor dezacorduri asupra naturii viitorului regim.

EGIPT

Mohamed Morsi a fost declarat, în iunie, învingător în alegerile prezidenţiale (51,73%), după o lungă tranziţie marcată de manifestaţii, uneori sângeroase, devenind primul islamist care conduce ţara din lumea arabă cu cei mai mulţi locuitori.

Aflat la putere de trei decenii, Hosni Mubarak este îndepărtat de la putere după 18 zile de revolte populare, soldate cu aproximativ 850 de morţi, şi predă puterea, pe 11 februarie 2011, armatei.

Ţara traversează în prezent o criză politică profundă - marcată de manifestaţii uneori sângeroase - care o divizează după decretul din 22 noiembrie prin care Morsi şi-a plasat pute