Designul lor 3D a fost ales să reprezinte noul model al unei chitare bass. Mureşenii Ferenczi Zsolt şi Laszlo Demeter vor fi premiaţi în ianuarie, anul viitor la Los Angeles. Premiul va consta într-un exemplar al chitării bass Warwick, pe care au proiectat-o chiar ei. Încercând să găsească forma perfectă pentru a intra pe piaţă cu un model de bass single cut, compania Warwick a lansat în octombrie 2008, pe forumul site-ului www.warwick.de un concurs în acest sens.
Membrii site-ului erau invitaţi să trimită propunerile, cu posibilitatea de a câştiga al treilea exemplar de chitară bass din seria ce va fi produsă şi o excursie la expoziţia anuală organizată de National Association of Music Merchants la Los Angeles pentru a li se înmâna premiul.
Văzând condiţiile de participare, Ferenczi Zsolt şi Laszlo Demeter, designeri 3D, angajaţi ai firmei mureşene Reea, n-au mai exitat. “Eu sunt membru al acestui forum am văzut că se organizează concursul, şi ne-am gândit să participăm, colegul fiind designer şi eu consultant, în condiţiie în care care am acasă o chitară Warwick”, a declarat Laszlo Demeter.
Munca la proiect a durat peste o lună de zile, dar a meritat efortul pentru că din 60 de propuneri trimise de participanţi din toată lumea, după două runde de voturi pe forumul companiei şi după etapa de jurizare din partea membrilor echipei Warwick din Germania, Ferenczi Zsolt şi Laszlo Demeter au fost aleşi câştigători.
Designul 3D pe care cei doi l-au trimis s-a dovedit a fi fi cel mai apropiat de caracteristicile actuale ale chitarelor bass produse de compania Warwick.