Super-Mario, tehnocratul ajuns in fruntea guvernului, ar putea fi un bun luptator daca i s-ar oferi timp si liniste. Cel mai probabil, insa, nu va beneficia de asa ceva. S-a nascut din parinti japonezi in imperiul jocurilor pe computer, iar astazi a intrat in politica si infrunta alti adversari, invizibili si foarte periculosi. E nevoie mai mult ca oricind de Super-Mario. Titularul acestei onorante porecle, Mario Draghi, a parasit Italia si s-a mutat la Frankfurt, pentru a apara de acolo citadela monetara europeana si mai ales flancul ei sudic, asediat de dragonii pietelor financiare. Lupta sa va avea mai putin de a face cu eroismul individual, pentru ca va fi nevoie de comunicare intre institutii si efort colectiv, iar in atentia publica sint si ramin cu precadere alte personaje. Din urma vine, insa, un nou personaj cu nume predestinat. Mario Monti se va muta in biroul eliberat de cavalerul Silvio, de unde va incerca sa curete nu doar cotloanele bugetului de stat, ci si grajdurile murdare ale politicii nationale. Misiunea lui Super-Lucas Papademos, la Atena, va fi probabil si mai dificila. Dincolo de personalitatile propriu-zise, Super-Mario a ajuns sa fie un erou politic cu precadere in partea de sud a continentului. El intruchipeaza, pina la proba contrarie, virtutile pe care democratia Sudului a esuat sa le cultive si sa le ofere. Cariera sa academica este contrapusa spiritului gregar al politicii din statele respective. Experienta sa internationala contrasteaza puternic cu parohialismul vietii politice cotidiene. Lipsa unui interes exagerat pentru propria imagine il deosebeste clar de politicienii de profesie, care invadeaza neincetat viata cetateanului. Absenta planurilor si ambitiilor pe termen lung il distinge, cel putin deocamdata, de longevivii membri ai claselor politice din tarile respective, de care cetatenii s-au plictisit deja sau se vor satura nu pest