La Milano, turistul de rand are doar doua dorinte, pe care tine mortis sa si le indeplineasca: in primul rand, sa viziteze Domul si, mai ales, sa se plimbe pe acoperisul lui; in al doilea rand, sa vada Cina cea de taina, celebra fresca a lui Leonardo da Vinci din refectoriul manastirii Santa Maria delle Grazie. Prima dorinta poate fi indeplinita relativ usor, cu toate ca fatada domului, mereu in refacere, poate fi zarita doar printre schele, iar urcarea pe acoperisul lui, cu ascensorul, costa nu mai putin de 15 euro. Pentru a vedea fresca, omul trebuie sa-si faca, insa, o programare cu cel putin trei saptamani inainte. N-ar fi imposibil, deoarece se poate folosi internetul in acest scop, dar trebuie sa fi stiut asta din timp, ca sa nu ramai mofluz.
Turistilor frustrati autoritatile locale au dorit sa le ofere un premiu de consolare. Intr-una dintre salile fostului Palat Regal, de dimensiuni apropiate de cele ale refectoriului de la Santa Maria delle Grazie, este proiectata imaginea frescei, in marime naturala. Sala, numita “a cariatidelor”, a fost grav avariata de bombardamentele din timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar starea de degradare nu face decat sa-i sporeasca artistica savoare. Nu este doar o imagine statica, ci o instalatie multimedia. Regizorul Peter Greenaway este autorul acestui proiect, prin care o opera de arta este transformata intr-un spectacol teatral.
In mijlocul salii, o instalatie reproduce o masa din refectoriu, cu feluri de mancare cu tot, toate realizate din material plastic alb. In felul acesta, spatiul este si mai aproape de functiunea sitului original. Masa este luminata de jos, in culori schimbatoare. In sunetul unei muzici renscentiste - alegere relativ banala -, imaginea frescei se schimba. Se vad, pe rand, detaliile. Se izoleaza grupurile de apostoli, punandu-se in evidenta cand expresia fetelor, cand dinamica ma