Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrele de zi din Sibiu, şansa copiilor defavorizaţi

Publicat in Adevarul, luni 18 octombrie 2010 ·

În Sibiu există două astfel de instituţii, care au în grijă zeci de copii. Aici, micuţii primesc zilnic o masă caldă, sunt ajutati să îsi facă lecţiile şi să se integreze în societate.

CITIŢI ŞI:

Microbuze şcolare noi,pentru cinci localităţi sibiene

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu montează un spectacol pentru copii în germană

Fie că provin din familii defavorizate, monoparentale, cu părinţi plecaţi din ţară, cu venituri reduse ori cu mai mult de doi copii, câteva zeci de copii se bucură zilnic, după şcoală, de căldura şi ajutorul oferit de reprezentanţii celor două centre. „Scopul nostru principal este prevenirea abandonului şcolar sau familial. Cei 28 de copii care vin aici sunt implicaţi în tot felul de activităţi, pentru a-i ajuta să se integreze mai bine în societate. Noi păstrăm şi legătura cu învăţătoarele lor, pentru a observa modificările care apar şi in afara celor cinci ore pe care micuţii le petrec la noi“, spune Edith Gagy, referent la Centrul de zi „Casa Deschisă“, al Parohiei Evanghelice. Aici, pe lângă afecţiune, copiii primesc şi un prânz cald, li se spală hăinuţele, fac duş şi se spală pe dinţi.

Ajutor şi pentru micuţii din Valea Aurie

Şi la Centrul de zi al Asociaţiei "Sfântul Nicolae", alţi 25 de copii din cartierul Valea Aurie beneficiază zilnic de masă, rechizite şi asistenţă specializată la rezolvarea temelor, între orele 12.00 şi 16.00. „ Copiii sunt selectaţi în urma discuţiilor cu reprezentantii şcolilor din cartierul nostru. Sunt copii din clasele I-IV, ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, au rămas şomeri, au o situaţie economică precară sau lucrează foarte mult şi nu au unde îşi lăsa copiii“, ne-a spus părintele Simion Săsăujan, care coordonează activitatea Centrului. Pentru că acesta este situată la demisolul bisericii, preotul a început chiar şi contrucţia unei noi clădirii, în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 59 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 54 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 26 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 34 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°