Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a semnat ordinul de trecere în rezervă a locotenentului Alexandru Gheorghe de la Flotila 71 din Câmpia Turzii.
Locotenentul are la dispoziţie două zile să predea cele peste 1.000 de documente pe care le avea în grijă. „Este absurd! Nu am timp fizic pentru aşa ceva", a declarat Alexandru Gheorghe.
Locotenentul susţine că s-a comis un nou abuz, deoarece a depus, în 17 februarie, un raport la Statul Major al Forţelor Aeriene prin care contesta decizia de exludere a sa din Armată luată de completul de judecată din care au făcut parte reprezentanţi ai Flotilei 71 şi ai Statului Major. „Decizia nu era una definitivă şi irevocabilă. Până la numirea unei comisii care ar fi urmat să reanalizeze cazul, orice decizie ar fi trebuit suspendată. Dar nu s-a întâmplat aşa", a declarat ofiţerul.
CLICK AICI PENTRU MAI MULTE IMAGINI CU LOCOTENENTUL ALEXANDRU GHEORGHE
Apărătorul locotenentului, general în rezervă Ion Panaitescu, spune că s-a comis o greşeală fundamentală în momentul în care cel de-al doilea complet de judecată a hotărât menţinerea deciziei de excludere a ofiţerului din Armată. „Comandantul Flotilei 71 era obligat prin lege să-şi pună semnătura şi să spună «aprob» sau «nu aprob». Or, el a scris pe document «văzut». Nu a avut curajul să ia o decizie în acest sens", a declarat Panaitescu.
Avocatul locotenentului a anunţat că decizia ministrului Apărării Naţionale de expludere a lui Alexandru Gheorghe din Armată va fi contestată în contencios, la Curtea de Apel Cluj. „Dacă va fi nevoie, vom merge şi la CEDO", a încheiat Panaitescu.
EXCLUSIV Locotenentul Alexandru Gheorghe: „Dacă va fi să ies vreodată din sistem, nu o voi face pe uşa din dos!"
Locotenentul de doar 27 de ani care a pus pe jar o ţară întreagă, apărând în mijlocul protestatarilor îmbrăcat î