Mergeam pe o strada cu vile, plina de nomenclaturisti. Cand traversezi un cartier de ciocoi, nu conteaza pe ce strada o apuci. Conteaza ce simti.

Venea primavara, ciresii infloreau, plouase un pic si totul mirosea a proaspat: a ghiocei proaspeti, a varuiala proaspata si a nomenclaturisti proaspeti, mutati de curand in casele celor expirati. Dupa un gard se uita la trecatori, cu un aer dus, un tata vechi de nomenclaturist proaspat. Purta un fes ponosit, era nebarbierit, barbia ii tremura, iar una din lentilele ochelarilor legati cu sfoara peste urechi era sparta. Daca te lasai induiosat de aerul sau decrepit, nu-ti mai venea sa-l lustrezi. Stiti insa cum e, lustrezi ce se nimereste, nu ce-ai pofti. Ce, parca eu n-as avea chef sa lustrez un nomenclaturist in putere? Dar cum ajungi la el? Doar n-o sa-l astepti sa plece la firma, iar cand da sa se urce in Mercedes sa-l lustrezi si s-o rupi la fuga! E riscant. Si nici nu poti sa-l lustrezi cum trebuie. Un strain n-ar intelege ce-i cu lustratia asta romaneasca. De fapt, nici toti romanii n-au o idee clara. Eu, de exemplu, cand am dat ochii cu basinosul ala cu fes, mi-am amintit ca-l stiam din "Scanteia". Unde se ducea in vizite de lucru Ceausescu, hop si el. Ca sa nu fac vreo greseala, m-am oprit si i-am cercetat atent chipul. Nomenclaturistii se deosebesc de ceilalti oameni prin faptul ca pastreaza o privire banuitoare si cand ajung bosorogi. Si cand bosorogi fiind, se uita prin gard la trecatori. Ies la poarta sa-si mai umple si ei timpul cu ceva, dar au o cautatura dubioasa. Parca ar vrea sa fie recunoscuti, parca n-ar vrea. Daca nu ajungi sa-i carpesti, poti in schimb sa-i scuipi. Eu n-am scuipat in viata mea pe nimeni. Totusi, uneori behai. Daca nu ma vede nimeni si am ocazia sa behai la un nomenclaturist intr-o zi de mai, cand tot cartierul miroase a viata noua si a pereti dati cu "Dufo" galben si roz, behai cu