Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E&Y: Piaţa fuziunilor şi achiziţiilor s-a dublat în primele cinci luni, la circa 800 milioane dolari

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 20 iunie 2012 ·

Valoarea estimativă a fuziunilor şi achiziţiilor încheiate în primele cinci luni în România este de circa 800 de milioane de dolari, aproape dublul nivelului înregistrat în acelaşi interval din 2011, deşi numărul tranzacţiilor s-a redus de la 59 la 52, potrivit Ernst&Young (E&Y).

Doar tranzacţiile ale căror valori au fost anunţate de către părţile implicate au totalizat 330 milioane dolari, faţă de 216 milioane dolari în ianuarie-mai 2011. Extrapolând, E&Y estimează pentru primele cinci luni un total al pieţei de 798 milioane dolari, faţă de 408 milioane dolari în primele cinci luni din 2011.

Valoarea medie pe tranzacţie a crescut de la 20 milioane de euro la peste 30 milioane de euro. "Cea mai mare tranzacţie a fost cea prin care traderul elveţian de îngrăşăminte şi cereale Ameropa Holding a achiziţionat producătorul de îngrăşăminte chimice Azomureş, a cărei valoare nu a fost dezvăluită. Potrivit datelor din piaţă însă, cu siguranţă valoarea tranzacţiei a fost de peste 100 de milioane de euro", a declarat ieri Cornelia Bumbacea, partener E&Y România. Alte tranzacţii imporante sunt preluarea de către producătorul american de ulei Bunge a fabricii Prio din Lehliu (50 milioane de euro), dar şi achiziţia Rombat.

"Investitorii financiari nu au fost prezenţi pe piaţă. Ne aşteptăm să fie mai prezenţi în perioada următoare. Aceştia s-au concentrat mai mult pe portofoliul existent sau să se pregătească de exituri. Apetitul investitorilor financiari şi al fondurilor de private equity revine. Sunt prezenţi în număr mare în România, au fonduri disponibile, doar că nu au găsit oportunitatea potrivită", a adăugat Bumbacea.

Sectoarele care au atras cele mai multe tranzacţii au fost imobiliarele, serviciile şi retailul, în timp ce cumpărătorii au fost exclusiv străini.

În ceea ce priveşte evoluţia viitoare a pieţei de fuziuni şi achiziţii, Bumbacea spu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 5 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 9 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 12 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 9 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 13 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 11 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°