Despre morţi numai de bine? Nu. Despre morţi aşa cum au fost, cum au trăit, cum au luptat, cum au trădat. Despre Sergiu Nicolaescu şi Revoluţia sa ca un film de aventuri

Sergiu Nicolaescu a murit joi, la vârsta de 82 de ani. Fără să-l glorifice şi fără să-l denigreze, „Adevărul“ îşi propune să schiţeze un portret complet al regizorului în zilele Revoluţiei din decembrie 1989. Pentru că Sergiu Nicolaescu a făcut multe la Revoluţie: în noiembrie 1989 a văzut, din Germania Federală, cum cade Zidul Berlinului.

În decembrie s-a întors în România, a ordonat şi a adus un regiment de armată de la Ploieşti la Bucureşti – armata sa personală la Revoluţie. A fost între primii oameni care au luat cuvântul la Televiziunea Română Liberă. L-a ajutat pe Ion Iliescu să intre în Studioul 4 al TVR, l-a salvat câteva ore mai târziu în balconul Comitetului Central.

A făcut cel mai important montaj din viaţa sa: montajul execuţiei Ceauşeştilor. A fost părtaş la uciderea unor bucureşteni nevinovaţi, apoi a ascuns crimele Revoluţiei, deşi a fost însărcinat să le desluşească. A dat declaraţii contradictorii despre Revoluţie, pentru a încurca şi mai mult iţele şi aşa încurcate ale acestui moment.

„Adevărul“ a realizat mai multe interviuri cu Sergiu Nicolaescu pe tema Revoluţiei. Atunci când începea să spună câte o silabă de adevăr se oprea la timp: „Hai, că şi aşa v-am spus prea multe“. Acesta a fost Sergiu Nicolaescu. Un om care a trăit cu frenezie şi curaj, chiar dacă, în ultimul interviu pentru „Adevărul“, a încheiat aşa: „Pe viaţă nu dau două parale!“.

„SIMŢEAM CĂ O SĂ AM NEVOIE DE ARME“

În noiembrie 1989, Sergiu Nicolaescu era în Germania Federală. Spune el că ajunese acolo pentru a face un film. Film care n-a mai apărut, însă, niciodată. Ce a aflat Nicolaescu în Occident? Ce a aflat el în urma discuţiilor cu ambasadorii Ame