Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Triplă românească la Montreal » Jo Jo Dan şi Diaconu s-au impus fără emoţii! BUTE şi-a apărat titlul cu un nou KO!

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 16 octombrie 2010 · ·

Lucian Bute, Adrian Diaconu şi Jo Jo Dan au făcut spectacol la Montreal, ieşind victorioşi fără drept de apel.

Emoţiile au fost mari înaintea supergalei de la Bell Centre. Dacă pentru Adrian Diaconu şi Jo Jo Dan, cele două meciuri au reprezentat un prim pas de a reveni în elita mondială, partida lui Lucian Bute a reprezentat cea de-a şasea apărare cu succes a titlului mondial IBF, la categoria super-mijlocie.

Balul l-a deschis Jo Jo Dan, care l-a făcut KO pe Andreas Villafane în runda a patra. Românul a fost surprins de faptul că argentinianul era stîngaci, el pregătindu-se pentru duelul cu un dreptaci, dar acest lucru n-a fost o problemă. Diaconu a fost împins în zece runde de Omar Sheika, dar a reuşit să revină după un moment dificil, cînd în runda secundă fusese numărat.

În final, Lucian Bute l-a trimis de trei ori la podea pe americanul Jesse Brinkley, reuşind KO-ul în runda a noua, păstrîndu-şi astfel titlul mondial IBF!

Video youtube 1

Video youtube 2

Lucian Bute (30 ani) - Jesse Brinkley

Lucian Bute şi-a apărat astăzi pentru a şasea oară titlul mondial IBF, la categoria super-mijlocie! Românul a dominat categoric întîlnirea cu Jesse Brinkley, reuşind să îl trimită de trei ori la podea pe pugilistul american. Meciul se putea încheia încă din repriza a cincea, dar intervenţia arbitrului a făcut ca partida să continue. Bute a rămas însă la fel de lucid, fără să se avînte haotic în ofensivă. L-a trimis şi în runda a opta jos pe Brinkley, dar americanul s-a ridicat. Plin de sînge, intervenţia medicului l-a salvat de KO. Repriza a noua avea să îi fie fatală. Mult mai determinat, românul a prins un upercut de stînga perfect în figura lui Brinkley, iar acesta nu s-a mai putut ridica.

27 de victorii are Lucian Bute la profesionişti dintre care 22 obţinute prin KO

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°