Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltenia şi-a întronizat mitropolitul

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 27 iulie 2008 ·

Peste 1.000 de persoane au luat parte astăzi, la ceremonia de întronizare a noului mitropolit al Olteniei, ÎPS Irineu Popa. Slujba, la care a participat şi preşedintele ţării, Traian Băsescu, a avut loc la Catedrala Mitropolitană, Biserica Sf Dumitru. Băsescu a fost întâmpinat de primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi aplaudat de oamenii aflaţi în curtea catedralei. În interiorul lăcaşului de cult au intrat doar 200 de persoane, restul urmărind evenimentul pe două plasme amplasate de organizatori. Preşedintele Băsescu, sosit în jurul orei 11:30, a mărturisit că “participarea la ceremonia de întronizare este un act de patriotism”. “Mă înclin în faţa dumneavoastră şi vă mărturisesc că astăzi sunt un ortodox oltean, venit să îşi întâmpine noul mitropolit. Oltenia este o puternică vatră de ortodoxism, şi mă refer aici la tot ceea ce înseamnă spiritualitate în această zonă,” a spus preşedintele.

Slujba de întronizare a fost oficiată de PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La ceremonie au participat mitropoliţi din toate zonele ţării, slujba liturgică fiind oficiată de fostul Mitropolit al Olteniei, ÎPS Teofan Savu, actualmente Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. ÎPS Irineu Popa este cel de-al şaselea mitropolit al Olteniei. De la înfiinţare, din anul 1939, postul a mai fost ocupat de Nifon Criveanu, Firmilian Marin, Teoctist Arăpaşu, Nestor Vornicescu şi Teofan Savu. Irineu Slătineanul s-a născut la 16 noiembrie 1957, în localitatea Perişani, judeţul Vâlcea, numele de botez fiind Ioan. Este licenţiat în teologie la Bucureşti şi a făcut studii teologice la Paris, iar în 1991 a fost numit doctor în teologie la Institutul Saint Serge din capitala Franţei. Din 1991 este arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, iar din 1994 este şi conferenţiar la Facultăţile de teologie din Sibiu şi Craiova.

Noul mitropolit îşi doreşte apropierea tinerilor şi intelect

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 25 minute
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 26 minute
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 6 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum o ora
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 3 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Trasee modificate în weekend pentru 35 de linii de transport public de călători din București. Unde vor fi restricții de circulație

Ziare.com acum 36 minute
35 de linii de transport public de călători vor avea rutele modificate la sfârșitul acestei săptămâni din cauza organizării Crosului și Semimaratonului Internațional de la București, anunță vineri, 10 mai, Asociaţia de Dezvoltare pentru Transport Pu

Munții Apuseni, în topul celor mai bune trasee de drumeție din Europa făcut de CNN

G4Media acum o ora
CNN a publicat vineri o listă cu cele mai frumoase trasee europene de drumeție din Europa, o alternativă la vacanțele statice, petrecute într-o singură locație. Printre ele se numără și plimbările în Munții Apuseni, despre care CNN scrie că ”sunt ne

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum o ora
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°