Acţionarul Vasile Turcu i-a lovit ieri pe jucători, pe preşedintele Nicolae Badea, pe scouterii şi pe fanii clubului dinamovist
Vasile Turcu a fost fără milă ieri dimineaţă, criticînd tot ceea ce se întîmplă în Ştefan cel Mare, chiar dacă Dinamo e liderul la zi al Ligii I. I-a luat pe fiecare în parte:
» Jucători: “Să pună osul la treabă odată! E o lipsă de ambiţie şi de dorinţă de a juca pentru Dinamo. E treaba lui Rednic să rezolve chestia asta şi cred că o s-o rezolve. Da, sînt şi la noi fotbalişti care n-au valoare de Dinamo, care nu-şi merită tricoul, dar dacă se pregătesc, se pot schimba în bine şi atunci îmi va trece supărarea pe ei”.
» Nicolae Badea: “Nu poţi face performanţă cînd Consiliul de Administraţie nu se interesează de soarta clubului. Iar unii se uită la mine şi la Borcea cum «jucăm» şi băgăm banii. Avem surse de finanţare pentru Dinamo pînă la finele campionatului, apoi mai vedem. Contractele şi impozitele sînt plătite la zi”. Vezi aici ce a declarat Turcu despre Badea
» Scouteri: “Tragem la titlu, aducem jucători la iarnă dacă va fi nevoie, dar de data asta căscăm gura! Noi nu avem scouterii celor de la CFR Cluj”.
» Suporteri: “Eu bag banii mei, mă doare că mă implic, dar mereu sînt scos singurul vinovat de un grup de suporteri-huligani manipulaţi”.
“Nu putem conduce fără un regulament financiar clar. O să vină un moment cînd se va hotărî cine merge mai departe şi cine nu. Nu ştiu de ce nu bagă toţi bani la Dinamo”
VASILE TURCU, acţionar Dinamo
Tamaş riscă din nou
Stoperul Gabriel Tamaş joacă de mai bine de jumătate de an cu dureri la glezna dreaptă. Specialiştii în medicină sportivă i-au recomandat o pauză de cel puţin o lună, întrucît riscă să se aleagă cu o accidentare serioasă, însă internaţionalul a evitat să facă acest lucru.