Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iubire fără frontiere

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 17 decembrie 2011 ·

O superbă poveste marca Disney, filmul cucereşte copiii, dar şi adulţii. Pentru a fi mai uşor de urmărit de cei mici, Prima TV transmite varianta dublată în limba română. Acţiunea se petrece în secolul al XVII-lea, într-un sătuc al Pieilor Roşii.

Aici, şeful de trib Powhatan decide să-şi căsătorească fata, frumoasa Pocahontas, cu unul dintre cei mai puternici războinici ai tribului. Spirit liber, tânăra se împotriveşte. Bunica Salcie, un arbore bătrân şi înţelept, îi spune că schimbarea este aproape. Nu după mult timp, un vapor cu marinari şi soldaţi englezi aflaţi în căutare de aur acostează în port, printre ei aflându-se căpitanul John Smith şi guvernatorul Ratcliffe, o persoană egoistă care visează că se va îmbogăţi în urma acestei călătorii.

În lungile plimbări prin ţinuturile pe care englezii se pregătesc să le ocupe, Pocahontas şi tovarăşii ei de joacă, ratonul Meeko şi pasărea colibri Flit, îi demonstrează lui John că Lumea Nouă nu este nicidecum una a sălbaticilor, ci ascunde o spiritualitate total necunoscută europenilor "atotştiutori". Şi, pe măsură ce fiecare învaţă să înţeleagă lumea celuilalt, se înfiripă o iubire magică şi interzisă. Îndrăgostiţii nu pot avea linişte deoarece Ratcliffe crede că indienii ascund aurul, iar Powhatan e convins că nou-veniţii vor distruge totul în calea lor.

Prinşi între interesele şi orgoliile a două lumi diferite, Pocahontas şi John trebuie să lupte cu armele toleranţei şi ale înţelepciunii pentru a-şi apăra iubirea.

Poveste adevărată

Răsplătit cu două Premii Oscar pentru Cea mai bună muzică şi pentru Cel mai bun cântec original, filmul a beneficiat de un buget de 55 de milioane de dolari.

În varianta originală, vocea lui Pocahontas îi aparţine lui Judy Kuhn, în timp ce Mel Gibson este John Smith. Acesta este cel de-al doilea film Disney insp

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 54 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum o ora
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”

News.ro acum 14 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a c

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°