Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterioasa relaţie Băsescu, Ponta, Antonescu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 iunie 2011 ·

Ce se mai vorbeşte prin oraş! Că Ponta şi Antonescu ar fi oamenii Preşedintelui. Că-i dirijează, aproape, cum vrea el. Cum să crezi aşa ceva când cei doi lideri ai opoziţiei înroşesc ecranele televizoarelor? Cum să dai curs acestor baliverne când cei doi incriminaţi, căci despre asta poate fi vorba, au programe de redresare a ţării, denunţă corupţia?

Despre Ponta se spun multe, căci oamenii sunt răi de gură! Că ar fi luat-o pe Daciana şi din interes, pentru că tata-socru a fost un om foarte econom. Şi că tata-socru, de altfel preot, ministru, lider de partid, senator (chiar preşedinte al Senatului), economist, împuşcat la vânătoare... este în relaţii bune cu toată lumea şi mai ales cu Preşedintele ţării. Acesta din urmă ar fi fost invitat (într-o sâmbătă) la tăiatul moţului fetiţei lui Ponta, alături de naşii George Maior (SRI) şi Gabriel Oprea (UNPR), dar şi alături de toată floarea PD-L, pe atunci doar PD. La momentul tăierii moţului Ponta semnase în alb cu UNPR, la ordinul naşului Oprea, dar dacă a fost ales preşedinte PSD, s-a răzgândit.

Geoană a aflat de acest eveniment familial şi s-a enervat că tocmai omul lui de bază, în campanie, chefuieşte cu rivalul său, dar ce să mai facă? S-a mai enervat Geoană şi la alegerile prezidenţiale când Traian Băsescu a declarat, la televizor (ca să-l descurajeze, la sugestia lui Aliodor Manolea, altă nerozie!), într-o atmosferă foarte tensionată, că este atacat de către un "om căruia i-a ţinut copilul în braţe la botez".

Şi balivernele despre Ponta nu se opresc aici. Lumea vorbeşte că stenogramele despre el (în interesul siguranţei naţionale, pentru că nicio ascultare nu se face cu alt temei) sunt completate de directorul SRI, care ştie direct din casă, fiind naşul fetiţei. Acestea nu pot fi decât răutăţi şi speculaţii, nevinovate poate. Dar când încep bârfele despre racolarea tinerelor PSD-i

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°