Mult mai atent decît mine la proza pe care o publică Adrian Năstase în ziarul lui Dan Voiculescu, Jurnalul naţional, Bogdan Iacob semnalează, într-un text de pe site-ul pe care-l administrează - Inpolitics, - îndemnul adresat românilor de fostul premier, fostul ministru de Externe, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, fostul şef de partid, de a se trezi şi a se ridica la luptă împotriva Uniunii Europene, văzute ca o Putere colonială.

Textul lui Bogdan Iacob izvorăşte dintr-o uimire legitimă. Adrian Năstase e cel care s-a zbătut ca România să fie admisă în Uniunea Europeană.

Ca ministru de Externe în anii FSN-ismului iliescist, Adrian Năstase făcea figură de pro-occidental într-o hoardă de politicieni iviţi parcă din grotele regimurilor din Asia Centrală.

Ce l-a apucat? se întreabă printre rînduri Bogdan Iacob, însuşindu-şi una din reacţiile mele cînd dau peste anomalii genetice în plan politic. Întrebarea lui Bogdan Iacob riscă să rămînă fără răspuns.

Cel care l-ar putea da, William Shakespeare, a murit de mult.

Şi chiar dacă ar fi trăit nu cred că l-ar fi interesat gestul lui Adrian Năstase, dat fiind că pentru a-l înţelege nu trebuie să fii cine știe ce sondor al abisurilor sufleteşti, ci un cunoscător cît de cît al politichiei de Dîmbovița din ultimul timp.

Îmboldit de comentariul lui Bogdan Iacob, am citit textul lui Adrian Năstase, aşezat sub titlul Nevoia unor reacţii de demnitate.

Aparent e un text emoţional, produs al unei revolte interioare iscate de un fapt:

Menţionarea în Raportul MCV a unor posibile graţieri („unor“, nu una precisă), de către preşedintele interimar din vară, menţionare văzută de Adrian Năstase ca referindu-se la persoana sa.

Adrian Năstase e o veritabilă mașinărie politică.

Mașinăriile politice n-au trăiri în afara plăcerii date de putere, la unele întrecînd-o pe cea dată de sex. @N_P