Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul “Inima Reginei Maria” duce spectacolul “Royal Fashion” în Bulgaria

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 august 2011 ·

Apreciatul spectacol Royal Fashion, al companiei Passe Partout, în regia lui Dan Puric trece dincolo de graniţele ţării şi va fi jucat în cadrul Festivalului "Inima Reginei Maria", organizat în Bulgaria, în perioada 9 - 12 septembrie.

Reprezentaţia, plină de înţelesuri subtile şi momente spectaculoase, va fi pusă în scenă, în Albena, duminică 11 septembrie. Semantica spectacolului este potenţată de costumele fabuloase create de Doina Levintza şi de scenografia Corinei Grămoşteanu.

Actorul şi regizorul Dan Puric este inventatorul unui limbaj unic de comunicare teatrală, creat prin alăturarea unor forme spectaculare diferite: dans, pantomimă, arte marţiale, pe care maestrul şi actorii trupei le folosesc pentru a sugera idei, trăiri şi sentimente dând spectacolului o formă inedită.

Printre punctele de atracţie ale celei de a doua ediţii a Festivalului Inima Reginei Maria se vor număra: expoziţia de porţelan pictat şi dantelă flamandă (Wagner - AFP şi Violeta Carmen Roman)

Biletele vor fi disponibile exclusiv în cadrul unor pachete complete de servicii, oferite de Balkan Travel şi Happy Tour. Există trei tipuri de pachete, cu valori cuprinse între 199 euro si 299 euro/persoană. Fiecare pachet include: trei nopţi de cazare, demipensiune şi acces la toate evenimentele aferente Festivalului.

Festivalul este organizat de Balkan Travel şi se bucură de sprijinul acordat de TVR International, în calitate de co-producător. Evenimentul este sponsorizat de Fundaţia Regina Maria şi Asus, iar partenerii principali sunt: Fundaţia Rotary şi Happy Tour.

Apreciatul spectacol Royal Fashion, al companiei Passe Partout, în regia lui Dan Puric trece dincolo de graniţele ţării şi va fi jucat în cadrul Festivalului "Inima Reginei Maria", organizat în Bulgaria, în perioada 9 - 12 septembrie.

Reprezentaţia, plină de înţelesuri subtile şi momente spectacul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 59 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum o ora
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum 50 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum o ora
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Ciclism: Vlad Dascălu, una dintre speranțele României la o medalie la JO 2024, suspendat 17 luni

HotNews acum 46 minute
Vlad Dascălu, sportiv prin care România spera să cucerească o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost suspendat 17 luni de Tribunalul Antidoping al Uniunii Cicliste Internaţionale, pentru abateri de la regulamentul antidoping. Vlad DascaluF

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°