Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat la 31 august, în Bucureşti

Publicat in Gandul, miercuri 8 mai 2013 ·

Monseniorul Vladimir Ghika, recunoscut drept preot martir de către Papa Francisc, va fi beatificat în 31 august, la Bucureşti, cadrul unei Sfinte Liturghii solemne care va fi oficiată la Romexpo, informează Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB).

Sfânta Liturghie a beatificării, programată de la ora 11.00, va fi prezidată de trimisul Papei Francisc, Eminenţa Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.

"Odată declarat fericit, monseniorul Vladimir Ghika va fi înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice şi introdus în calendarul Bisericii locale, al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, şi sărbătorit la 16 mai, ziua martiriului său", se arată într-un comunicat de miercuri al ARCB.

Potrivit sursei citate, monseniorul Vladimir Ghika este al treilea martir catolic din România, din perioada prigoanei comuniste, declarat fericit de către Biserica Catolică, după Szilárd Ignác Bogdánffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare şi Oradea, mort în 1949 în închisoarea din Aiud, şi János Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort în 1952 în închisoarea din Jilava.

Beatificarea (din latinescul beatificatio) este actul prin care Papa, în urma unor investigaţii începute în dieceză şi continuate la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, acordă unui creştin catolic decedat, care a fost martirizat sau care a practicat toate virtuţile în chip eroic, titlul de "Fericit" şi permite să i se aducă un cult public de către un grup limitat de credincioşi, cum ar fi o ţară, o dieceză etc, explică ARCB, citând din Ioan Tamaş - "Mic dicţionar creştin catolic".

Papa Francisc a semnat, în 27 martie, decretul prin care recunoaşte "martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan" născut la Istanbul şi ucis la Bucureşti.

Prin semnarea decretului de c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 53 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 52 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Un bărbat și-a omorât în bătaie mama de 81 de ani. Cine l-a convins pe agresor să se predea polițiștilor

Ziare.com acum 29 minute
Procurorii au anunțat că un bărbat în vârstă de 56 din Gorj a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-a ucis mama de 81 de ani în bătaie. Agresorul s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse. Reprezentanţii Parc

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum 44 minute
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°