Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul, la poveşti cu cei mici

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Mai puţin televizor pentru copii în schimbul unei cărţi. Acesta este mesajul pe care l-a transmis ieri primarul George Scripcaru părinţilor şi copiilor care au participat la proiectul „Săptămâna familiei”

Primarul George Scripcaru le-a citit, ieri, două poveşti unor copii care au participat la proiectul „Săptămâna familiei”, proiect iniţiat de o asociaţie din Satu-Mare. Acţiunea, care are ca îndemn „STOP violenţei TV”, se desfăşoară în 14 oraşe, printre care şi Braşovul şi se adresează în special părinţilor cărora li se sugerează ca măcar în perioada 22-28 noiembrie să-i lase pe copii la televizor sau calculator maxim o oră pe zi. În schimb, micuţii să fie îndemnaţi să citească o carte sau să se joace în aer liber. La aceste acţiuni sunt invitaţi să participe, împreună, copii, părinţi şi profesori.

Ieri, la intrările în Muzeele Judeţean de Istorie şi de Etnografie, dar şi la filiala nr. 6 (pentru copii şi tineret) a Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” s-au organizat ore de citit, acţiune numită „Cărticica mea de suflet”. Primarul George Scripcaru s-a întâlnit cu unii copii la filiala nr. 6 (pentru copii şi tineret) a Bibliotecii Judeţene şi, după ce i-a îndemnat să renunţe la câteva ore în faţa calculatorului sau a televizorului pentru a face alte activităţi, acesta le-a citit două poveşti celor mici. Una dintre ele se numeşte „Linguşeala şi minciuna”, iar a doua povestire „Cinstea”.

„Este adevărat că nu am mai citit poveşti celor mici de mulţi ani, dar acum mă simt foarte bine că am reuşit să fac asta. O poveste te mai aduce cu picioarele pe pământ, pentru că face parte din viaţa noastră, de zi cu zi. Le-aş recomanda tuturor părinţilor să le citească celor mici mai multe poveşti, pentru că în felul acesta şi mai uită de problemele cotidiene şi, mai important, au ocazia de a relaţiona mai uşor cu copiii lor. Relaţia copil-părinte este mult

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°