Directorul Societăţii Feroviare de Turism, Alexandru Dumitrescu, a fost înlocuit de către ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, ca urmare a unor deficienţe constatate în ceea ce priveşte închirierea şi vânzarea activelor societăţii, se arată într-un comunicat citat de Mediafax.
"Atribuţiile acestuia au fost preluate de Dorian Constantinescu, care anterior a ocupat poziţia de şef serviciu în cadrul Serviciului Administrare Active Turism Bucovina. Decizia (de înlocuire a directorului - n.r.) vine în urma raportului Corpului de Control al MTI, care a constat o serie de deficienţe în managementul societăţii în ceea ce priveşte închirierea şi vânzarea activelor deţinute", se menţionează în comunicatul Ministerului Transporturilor.
Anterior, fostul director al Societăţii Feroviare de Turism a transmis o scrisoare deschisă în care îşi anunţă demisia şi susţine că l-a avertizat pe Alexandru Nazare, cu privire la "iminenţa unui alt joc avocăţesc, folosind tertipul executărilor silite, care vizează în principal activul Astoria Snagov", însă nu a primit niciun răspuns.
"Am constatat, însă, că tot efortul pe care l-am depus pentru redresarea societăţii a atras în ultima perioadă asupra mea şi asupra SFT foarte multe presiuni, legate cu siguranţă de interese imobiliare ale unor oameni pe care i-aţi promovat din anturajul dumneavoastră asupra patrimoniului actual al SFT. Şi de acest fenomen, v-am avertizat, deja (...) Şi vă avertizez, din nou, asupra faptului că se pregăteşte un tun imbobiliar similar celui de la Astoria Bucureşti", se arată într-o scrisoare deschisă semnată de Dumitrescu şi adresată ministrului.
Dumitrescu a fost numit la conducerea SFT în octombrie 2010 şi susţine că în acel moment compania avea pierderi de 6 milioane lei, care în timpul mandatului său au fost eliminate aproape în totalitate.
SFT CFR SA este controlată de st