Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târguri de Florii, la Muzeul Satului şi la Muzeul Ţăranului din Capitală

Publicat in Adevarul, vineri 26 aprilie 2013 ·

De vineri până duminică, bucureştenii sunt aşteptaţi la două târguri de Florii, unul la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ şi unul la Muzeul Ţăranului Român. Dansuri, cântece, expoziţii, demonstraţii de gătit şi de încondeiat ouă sunt pregătite pentru vizitatori. De asemenea, curţile celor două muzee vor fi pline de meşteşugari şi de produse tradiţionale.

„Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii“ este târgul ce se va desfăşura la Muzeul Naţional al Satului, în perioada 26-28 aprilie, începând cu orele 12.00.

Vizitatorii vor putea gusta din preparate tradiţionale de Paşte, precum cozonaci, pască, colaci, şi produse bio, vin şi flori. Teatru pentru copii, muzică, colinde de Paşte, dansuri şi cântece din repertoriul ruşilor lipoveni şi dansuri tradiţionale, aşa se prezintă oferta de la Muzeul Satului din weekend.

În plus, în curtea muzeului vor fi prezentate demonstraţii de gătit, expoziţii de icoane, ouă încondeiate, olărit şi aluaturi.

Intrarea la târg este de 10 lei pentru adulţi, 5 lei pentru pensionari şi 2,5 lei pentru elevi şi studenţi.

Târg de Florii veţi găsi şi la Muzeul Ţăranului Român dacă veţi merge, în aceeaşi perioadă, începând cu ora 10.00. Tematica târgului este aceeaşi, vor fi prezenţi meşteri din toate zonele ţării care vor veni cu ouă încondeiate, obiecte din lemn. ţesături, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat.

Vizitatorii au posibilitatea să se aprovizioneze pentru masa de Paşte cu cozonaci, suc de mere, cofeturi, turtă dulce, halviţă, miere de albine şi lăptişor de matcă, ieburi de leac, palincă de Bihor şi vin.

Atmosfera va fi asigurată de Teatrul de Păpuşi Lăzărelul şi de Ansamblul Tălăncuţa din Republica Moldova.

Preţul unui bilet este de 6 lei pentru adulţi şi de 3 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum o ora
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 21 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 23 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 11 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum o ora
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti către Transnistria

Adevarul acum 8 minute
Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti în regiunea separatistă Transnistria, după ce acordul referitor la tranzitul acestor gaze prin Ucraina va expira în acest an, a declarat marţi ministrul Energiei, Victor Parlicov, transmite

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°