Soţia deputatului PDL Cristian Boureanu, care a semnat primul contract important în România cu o firmă de cosmetice, spune că, de fapt, vrea odihnă. Sursa: Libertatea
După ce a petrecut mai bine de 10 ani în America, unde, printre altele, a defilat pe aceeaşi scenă cu Naomi Campbell şi alte nume grele din lumea modei şi unde „avea tot ce-şi putea dori”, fostul model Valentina Pelinel spune că acceptă acum oferte numai dacă sunt foarte mari. Se fereşte de roluri în telenovele, pentru că „devii prea popular”, şi nu ar poza goală în „Playboy” (deşi a avut un editorial în ediţia americană a revistei, dar a rămas îmbrăcată).
A acceptat să reprezinte o linie de cosmetice şi parfumul „Grace” în România, convinsă de Monica Tatoiu în schimbul sumei de 100.000 de euro. „În centrul a tenţiei e mai bine să fii mai răruţ, că e mai drăguţ”, spune Valentina, explicând de ce cântăreşte mult fiecare propunere.
Prietenia dintre Cristi şi Monica a adus contractul
„Am renunţat la viaţa din America pentru familie, ştie toată lumea. Oricum, nu avea rost să mă implic în proiectele foarte mici pe care le făceam în România înainte să plec şi să devin cunoscută în America, motiv pentru care am decis să accept numai oferte foarte mari”, a spus Valentina Pelinel.
„Datorită relaţiilor pe care Monica Tatoiu le are cu soţul meu, Cristi Boureanu (Cristi a fost elevul Monicăi pe vremea în care aceasta era profesoară de matematică) am intrat în discuţie. Altfel, cred că nici nu se punea problema. Eu, de obicei, zic iniţial că mă voi gândi şi abia apoi dau un răspuns. Dar pe Monica nu o pot refuza”, spune ea.
În rând cu Eva Hertzigova
„Mi-a plăcut în primul rând ideea promovării acestui parfum, pentru că am mai făcut asta în America şi cred că mi-a fost şi puţin dor de chestia asta. Pot spune că mă simt ca un pe