Unii sunt dependenţi de vreme. Starea lor de spirit se modifică după cum arată barometrul. Alţii sunt dependenţi de droguri. Alţii de dulciuri.

Gigi Becali e dependent de două lucruri: de televiziune şi de fotbal. De televiziune, pentru că a înţeles ce mult înseamnă popularizarea gratuită. Şi atunci oferă, la rândul său, gratis, ce se cere. Primind în schimb procente de popularitate. În al doilea rând este dependent de fotbal. În sensul că popularitatea şi simpatia de care se bucură urcă şi coboară în funcţie de rezultatele „Stelei”. Ca personaj politic este produsul acestor doi factori: televiziunea şi fotbalul. Partitura pe care cântă este una relativ întâmplătoare. S-a putut grefa pe ea misticismul caracteristic etniei din care face parte. Şi atât. În rest, nu sunt decât poveşti, prinse după ureche din lectu-rile lui Pavel. Nu apostolul. Prima persoană care a realizat că popularitatea lui Becali, exacerbată de nevoia de rating a unor televiziuni poate avea şi are potenţial politic a fost Viorel Hrebenciuc. Vulpoiul pesedist i-a inoculat microbul şi terenul fertil pe care l-a oferit propensiunea paranoică a oierului devenit multimilionar.

Becali este perceput acum ca politician, deşi ideile sale politice sunt extrem de sumare (exemplu: va merge ca parlamentar la Strasbourg ca să se bată pentru ţara sa!), ca să nu spun confuze. Deşi se situează constant printre primele 10 persoane publice cele mai mediatizate de presa scrisă (conform TOP VIP al ZPNEWS INTERCEPTOR), el îşi datorează poziţia zicerilor despre fotbal şi fotbalişti, şi nicidecum celor politice. Gigi Becali se află în faţa primului său test adevărat ca politician. El şi partidul său. Europarlamentarele. Aici se va putea vedea mai limpede cam pe unde se aşează în tabloul competitorilor la putere din următorul ciclu electoral. Iar testul acesta îl va readuce cu picioarele pe pământ. Motivul? De