Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Chirilă este membru în Consiliul Baroului

Publicat in Adevarul, marți 22 decembrie 2009 ·

Cristi Chirilă crede că, înainte de a fi avocat, trebuie să fii om. Îi datorează totul avocatei Ioana Frătescu, jurist cu o carieră excepţională, pe care o consideră „mamă adoptivă".

Cristian Chirilă a ales să fie avocat din pasiune. Membru al Baroului Brăila de la 1 ianuarie 1998, Cristi a practicat avocatura sub îndrumarea unuia dintre cei mai respectaţi jurişti brăileni, Ioana Frătescu.

„Nu aş alege altă profesie chiar dacă mi s-ar oferi posibilitatea. Nu aş renunţa pentru nimic în lume la colegii mei, la prietenii dragi alături de care vreau să îmbătrânesc, în această profesie minunată, cu suişurile şi coborâşurile ei", ne-a spus avocatul brăilean.

Cristi Chirilă este unul dintre cei şase membri ai Consiliului Baroului Brăila, aleşi din aproximativ 120 de avocaţi.

A înfiinţat echipa de fotbal a Baroului Brăila

„Cu mâna pe inimă o numesc «mama mea adoptivă» pe d-na avocat Frătescu, pentru că mi-a fost mai mult decât un îndrumător. Are o personalitate deosebit de puternică, vin colegi avocaţi de orice vârstă să-i ceară sfatul, indiferent că e vorba de modelarea unor acţiuni sau susţinerea de pledoarii în instanţă", ne-a mărturisit avocatul brăilean.

Deşi avocatura este o profesie liberală, unde fiecare este „pe cont propriu", Cristi Chirilă are o relaţie apropiată cu majoritatea avocaţilor.

„Am un grup de colegi tineri, cu care am împărţit şi împart şi bune şi rele, cu care mă simt ca într-o familie. Cu ei, întâlnirile îndelungate de zi cu zi, de pe holurile tribunalului, trec repede, şi-mi doresc să vină o nouă zi, ca să-i reîntâlnesc", ne-a spus avocatul Chirilă.

Cristi Chirilă a iniţiat, în premieră, o echipă de fotbal a Baroului, echipă cu care a susţinut mai multe meciuri. De câteva ori, avocaţii-fotbalişti au reuşit să câştige. Au rămas de pomină meciurile cu jandarmii şi cu gardienii de la penitenciar.

A

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum 35 minute
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum 23 minute
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 59 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°