Intr-o tara in care, prin forta istoriei, cultura economica nu a reusit sa razbata la niveluri relevante electoral, stridentele populiste risca sa transforme in victima nu doar adversarii politici ai promotorilor ferventi ai acestor stridente, ci insasi capacitatea de a duce o politica economica rationala, viabila, in interesul cetatenilor acelei tari. Am sa ilustrez aceasta asertiune prin doua dintre cele mai paguboase fixatii de politica economica pe care "social democratia" romaneasca le afiseaza, pe cat de consecvent, pe atat de lipsit de fundament.

Este vorba despre cresterea pensiilor pana la 45% din salariul mediu si de impozitarea progresiva a salariilor. Ambele, la prima vedere, sunt cat se poate de legitime ca obiective de stanga. Dar numai la prima vedere. In conditiile concrete ale Romaniei, ambele ar avea efecte devastatoare pentru capacitatea economiei de a creste sustinut, pentru ca traitorii acestei tari sa ajunga la un standard de viata decent. De aceea, a le sustine acum - asa cum de altfel se si intampla - echivaleaza cu a sustine mentinerea perpetua a subdezvoltarii, in numele echitatii sociale.

Primul dintre cele doua obiective poate fi demontat cu destula usurinta folosind cunostinte de aritmetica de clasa a IV-a. In conditiile in care sistemul nostru de pensii se bazeaza pe solidaritatea inter-generatii (eu platesc pensia parintilor mei, copiii vor plati pensia mea), iar numarul pensionarilor de azi este de 1,3 la fiecare salariat platitor de taxe, rezulta ca o pensie de 45% din salariul mediu se poate asigura cu o contributie sociala de 58,5% din salariu. Atentie, numai pentru plata pensiilor! Asigurarile de sanatate, ocrotirea copilului, precum si sumele necesare pentru a putea trece, in generatia viitoare, la un sistem de pensii prefinantat sunt basca! Asadar, atingerea dezideratului declarat ar presupune plata unor contributi