O româncă la Berlin

Ce e o voce? Un mic obiect sonor pe care-l porţi asupra ta ca pe-o carte de vizită, o formă de a cere atenţie, afecţiune, ajutor? Un instrument de iubire? Iată am dat peste vocea acestei poete atît de neasemănătoare, într-un mai la Berlin, cu mărunta curiozitate a celui ce spune: Ia să vedem... şi parcă mi-aş fi lipit urechea de sticla unui acvariu şi aş fi auzit deodată ecouri ciudate emise de muţenia unui mare peşte dansator care se pare că le ştia pe toate. Cînd m-am întîlnit cu vocea Danei Ranga îl traduceam pe Paul Celan. Vocea ei s-a însoţit atunci în urechea mea cu vocea lui. Sînt mesaje care vin de departe, memorii vechi, mereu sub legi, constrînse să plătească taxele pentru refacerea cercului mereu şi mereu ca piruetele Majei Plisseţkaja, ca imperceptibila rotire a pămîntului, ca burta albă pe care şi-o arată peştele în oglinda apei în marea lui cumpănă... şi te pomeneşti întrebîndu-te "ce spune ea acolo, cînd noi aici" şi te gîndeşti cîte limbi străine există pe lume şi noi le-am uitat ori nu vrem să le învăţăm. (Nora IUGA)

neolebias trilineatus

Dacă aş fi copac, aş fi tăiat. Dacă aş fi piatră, aş fi

zdrobită. Dacă aş fi om.

Frunte cu trei cute, pentru mirare şi spaimă. Peste

numele meu s-a tras linia şi încă o zi.

Nu vreţi să fiţi aleşi? Aţi plătit şi nu mă

vedeţi, aţi plătit,

asta se vede. Aţi plătit şi cunoaşteţi griul groazei, aţi

plătit să vedeţi albul burţii mele.

Aţi plătit şi sînt mort, cumpăraţi-vă o poză. Privirile

voastre

coboară la fund. De-ar fi fundul rîului.

Şi ştiaţi de ce. Am ascuns moartea. Fruntea ei a fost

însemnată,

dacă aş fi copac, aş fi tăiat.

geophagus altifrons

Mă înclin în faţa ei, o sărut timid şi tandru, mă

mulţumesc cu c