Saracirea neasteptata a unei societati se mai manifesta si prin fanteziile organizatorice ale puterilor publice si ale filantropiei. Unul dintre vecinii mei, aici in Bruxelles, a descoperit asta mergand la biroul de somaj sa vada daca tot nu se gaseste nimic pentru el. somer de lunga durata, omul e fumator, ba chiar, din depresie si singuratate, si un pic betiv. El nu ascunde asta, ba chiar recunoaste trist ca isi petrece zilele in fata televizorului, aprinzand tigara de la tigara. S-a intors insa si mai mohorat de la biroul de somaj, povestind, parca un pic incredul, ca functionarii de acolo i-au propus – impus, mai degraba, zice el – o cura gratuita de dezintoxicare. Un tratament platit de stat, prin care cei care il urmeaza cauta sa se lase de fumat. Pacientii merg la un psiholog, la un tabacolog si primesc medicamente si tot felul de patch-uri care se prind de piele si care sunt presupuse a te ajuta sa te eliberezi de viciu.

Costul total al tratamentului, platit integral de stat: 600 euro. Bietul om a refuzat si a venit inapoi foarte intristat ca somajul vrea sa-i ia placutul viciu. Deja nu mai e voie sa fumezi nici in crasme, acum nu ti se mai da voie nici acasa… "De ce sa ma las de fumat?", a intrebat, retoric, desigur, stiind dinainte raspunsul: "Pentru ca somerii, fragilizati psihologic si cu bani putini, au tendinta de a fuma si mai mult si de a-si prapadi banutii – primiti de la stat, adica de la noi toti – pe tigari". Bietul om era revoltat si cauta sa-si formuleze motivul revoltei, simtea ca argumentul moral e subred. Ceea ce nu stia insa – si a aflat-o cu oroare – este ca in Anglia somerii trebuie sa declare si daca beau. Guvernul laburist le-a cerut serviciilor sociale sa puna in formularul de inscriere la somaj si intrebarea daca cel care vine dupa ajutor

bea in mod regulat. Daca da, atunci trebuie sa urmeze o cura care sa-l fac