Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teparul Prisacaru

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 15 noiembrie 2005 ·

•Membrii comisiei locale de fond funciar din Cotnari considera ca prefectul Radu Prisacaru este vinovat de faptul ca nu si-au primit drepturile banesti pentru sase luni •Acestia mai acuza ca a fost blocata in arhiva prefecturii documentatia pentru 570 de cereri de retrocedare a terenurilor •"Ori de cate ori am incercat sa intram in audienta la cineva sa discutam, ni s-a spus ca nu au timp", a declarat Dorel Pralea, unul din membrii comisiei •"Noi nu vrem sa facem ca Alecu Chitaru, sa iesim in strada sau sa mergem pe cine stie unde. Noi o sa actionam legal", a declarat Gheorghe Steclaru

Membrii comisiei locale de fond funciar din comuna Cotnari il acuza pe prefectul Radu Prisacaru ca le-a tras, teapa deoarece au muncit gratis timp de sase luni. In plus, acestia au mai si scos bani din buzunar, pentru ca veneau in fiecare zi de luni la Iasi pentru a da raportul in legatura cu ce au facut in saptamana care se incheia. Astfel, au scos bani din buzunar pentru benzina si alte cheltuieli. Astfel, suma totala pe care membrii acestei comisii o revendica este de 325 milioane lei (32,5 mii lei noi), reprezentand plata salariilor, banii de benzina si diurna de care aveau nevoie. Pentru aceste lucruri, dar si pentru altele, membrii comisiei au hotarat sa-l dea in judecata pe Prisacaru. "Maine (astazi - n.r.) il actionam judecata pe prefectul Vasile Radu Prisacaru pentru ca de sase luni nu am primit nici un leu. Am cheltuit bani pe benzina si pe mancare, pentru ca veneam in fiecare luni la Iasi, insa nu am primit nimic. Mai mult, au fost blocate documentatiile la toate cele 570 de cereri de retrocedare care au fost aduse la prefectura si acum nici macar nu le mai putem lua, pentru ca sunt in arhiva. Ori de cate ori am incercat sa intram in audienta la cineva sa discutam ni s-a spus ca nu au timp, iar 30 noiembrie se apropie (data limita de depunere a cererilor

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coliziune violentă în Bistrița cu 8 persoane implicate, dintre care 6 sunt copii. A fost activat planul roşu de intervenţie

Ziare.com acum 35 minute
Grav accident marţi seara, 21 mai, pe raza localităţii Petriş, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie având în vedere că în accident au fost implicate 8 persoane, dintre care 8 copii, potrivit Inspectoratului

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 26 minute
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 20 minute
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 2 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 2 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 5 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

S-au încheiat audierile în dosarul Stormy Daniels. Donald Trump a refuzat să depună mărturie

Ziare.com acum o ora
Spectacol tăcut al lui Donald Trump în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, 21 mai, transmite AFP. Tru

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/27°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°