Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei capitale resping ideea CE privind Schengen

Publicat in rfi, miercuri 14 septembrie 2011 ·

Trei capitale europene încurcă planurile Comisiei Europene (CE) de a realiza un control al Spaţiului Schengen dirijat de la Bruxelles. Statele membre preferă să fie ele cele care decid maniera acestor controale.

Corespondenta RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan

Paris, Berlin şi Madrid s-au exprimat marţi, 13 septembrie, împotriva unei idei a Comisiei Europene privind guvernanţa Schengen, cu trei zile înainte ca Executivul de la Bruxelles să-şi fi prezentat propunerea.

Mergând înapoi pe firul evenimentelor care au dus la această nouă confruntare între Bruxelles şi capitale, ne dăm însă seama că de fapt Comisia Europeană nu a fost niciodată în favoarea actualelor proiecte.

O mai bună guvernanţă a Spaţiului Schengen se impune, toată lumea este de acord cu aceasta, dar Franţa şi Italia propuneau în primăvară reintroducerea controalelor la frontierele interne.

Mai grăbită, Danemarca sărea peste etapa propunerii şi în vară implementa direct această măsură, considerată de Bruxelles ca fiind nu pe deplin conformă cu normele comunitare. Propunerea CE privind Schengen face valuri în UE

De aceea, pentru a nu lăsa situaţia să derapeze, Bruxelles se pregăteşte acum să prezinte o propunere de reintroducere a controalelor de manieră excepţională, în anumite momente şi sub atenta observaţie a Comisiei Europene.

Propunerea este însă respinsă, înainte de a fi ieşit din cabinetul comisarului Afacerilor Interne, Cecilia Malmström. Într-o scrisoare comună, semnată de miniştrii de Interne francez, german şi spaniol, se arată că statele membre sunt unicele responsabile cu menţinerea ordinii publice.

Altfel zis, capitalele nu vor să fie controlate şi nici dirijate de UE în această problemă. Pe fundalul fluxurilor crescânde ale imigraţiei, Europa se poate transforma într-o fortăreaţă şi respinge aici spiritul comunitar al coope

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 30 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 56 minute
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Un adolescent de 16 ani a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu o substanță antiparazitară pentru oi. Unde a avut loc tragedia

Ziare.com acum o ora
Un adolescent în vârstă de 16 ani din Bistrița-Năsăud a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu un antiparazitar pentru animale. Săptămâna trecută, toată familia a ajuns la spital în urma unei intoxicații cu o substanță antiparazitară util

Americanii de la Black Sea Oil & Gas lansează în România o companie în domeniul biogazului

Mediafax acum 36 minute
Cu sediul central în Bucureşti, BSOG Energy urmează să construiască centrale de biogaz în ţară, fiecare amplasament fiind estimat să aibă o capacitate de minimum 15 MW. „În parteneriat cu acţionarii noştri, Carlyle şi BERD, prin ȋnfiinţarea BSOG Ene

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 25 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 27 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°