Guvernatorul băncii naţionale a Italiei, Mario Draghi, a fost numit oficial noul preşedinte al Băncii Centrale Europene, funcţie pe care o va prelua în noiembrie.
Vineri, liderii europeni, reuniţi la un summit care a avut loc la Bruxelles, au decis să confirme numirea italianului la şefia BCE, după ce presa internaţională şi mai mulţi oficiali UE au declarat că „funcţia este ca şi a sa“.
Mandatul actualului preşedinte al BCE, francezul Jean-Claude Trichet, va expira în octombrie şi, de la 1 noiembrie, el va fi înlocuit de Draghi. Anunţul a fost făcut însă după câteva discuţii aprinse, transmite Bloomberg. Potrivit agenţiei de ştiri, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a vrut să se asigure că Lorenzo Bini Smaghi, un italian membru al Consiliului de Guvernatori al Băncii Centrale Europene, va demisiona pentru a face loc unui francez. Sarkozy ar fi fost „pus la colţ“ de un document, redactat în noaptea de joi spre vineri, prin care numirea lui Draghi devenea oficială.
Absolvent al universităţii americane Massachusetts Institute of Technology (MIT), licenţiat în Economie, italianul a fost numit de presa internaţională „Super Mario“.