A devenit o evidenţă acceptată cu resemnare faptul că, pe harta unei Uniuni Europene ce se vrea din ce în ce mai cuprinzătoare şi mai diversă, se conturează, în realitate, două Europe distincte, două uriaşe curente care, departe de a se uni într-un torent purtător de viaţă şi energie, se resping, interogându-se reciproc şi ridicând valuri de suspiciune. Fără a fi un fenomen modern, pe care să îl putem plasa în mod facil printre vinile unei instituţii postbelice sau ale alteia, el este mai degrabă rezultatul unei triste desincronizări de lectură a două uriaşe demersuri culturale identitare care au marcat veacul al XVIII-lea al istoriei europene: Enciclopedia şi Filocalia.

Primul dintre ele, Enciclopedia franceză, se conturează ca manifest emblematic al iluminismului apusean, ca motor al unui front de aculturaţie menit să sincronizeze timpii culturali şi sociali ai Europei Centrale şi de Nord; în timp ce, la aceeaşi dată, la răsărit, Filocalia se redactează ca un efort identitar al ortodoxiei creştine, efort de recuperare, antologare şi revalorizare a tezaurului patristic răspândit în tot spaţiul monastic postbizantin. Dacă Enciclopedia franceză se dorea a fi, de la bun început, un compendiu de cunoştinţe şi de inovaţii existente la momentul respectiv în spaţiul european, cu misiunea limpede de a legitima o reformă a gândirii şi a filosofiei apusene. Filocalia se autodefinea ca demers de validare a tradiţiei monastice ortodoxe, operantă deja în Biserica Răsăriteană de secole, şi de fundamentare sau mai degrabă de re-fundamentare în scris a modelului cognitiv de elită al monahismului creştin ortodox, isihasmul.

În mod aproape simultan, acoperind aceleaşi decade ale veacului al XVIII-lea, cele două demersuri culturale cheamă la reformă şi revoluţie. Enciclopedia vizează revoluţia mecanicistă şi reforma iluministă a gândirii filosofice, făcând reducţia eschato