Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care este cea mai nouă capitală a lumii

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 12 februarie 2011 ·

Sâmbătă, 12 februarie, expiră termenul în care eventualii nemulţumiţi pot contesta rezultatele unui referendum covârşitor: 98,83% dintre cei 4 milioane de participanţi au fost de acord cu ruperea în două a celui mai mare stat de pe continentul negru, Sudan. De luni, independenţa este ca şi bătută în cuie.

Proclamarea independenţei este fixată pentru luna iulie, cel mai probabil în data de 9, o sâmbătă care poate rămâne în istorie ca ziua naşterii Sudanului de Sud.

Oficialităţile noului stat se gândesc serios să răpească locuitorilor din Juba mândria de a fi locuitorii capitalei celui mai tânăr stat al lumii. Ministrul Informaţiilor a anunţat că se ia în calcul mutarea capitalei, de fapt, să construiască una de la zero, în pofida faptului că Sudanul este departe de a fi una dintre naţiunile bogate ale Africii.

„Un comitet ministerial va cerceta posibilităţile, pentru alegerea celei mai bune opţiuni", a declarat Barnaba Marial Benjamin, potrivit Agenţiei France Presse.

„Vrem să fie o capitală potrivită noii naţiuni", a completat ministrul.

Un oraş mic, cu planuri mari

O nouă capitală nu este un proiect care poate fi implementat imediat, în primul rând din lipsa resurselor. Autorităţile afirmă că termenul cel mai realist pentru strămutarea administraţiei într-un oraş nou este de minimum 5 ani.

Printre principalele motive invocate pentru necesitatea unei noi capitale se numără haosul din Juba.

Oraşul de pe malul Nilului Alb, în prezent dărăpănat, a fost profund afectat de aproape două decenii de război civil. Din 2005, când a fost încheiat acordul de pace între nord şi sud, Juba a explodat pur şi simplu, însă într-un mod absolut aleator. Infrastructura este la pământ, mai exact inexistentă. Un sfert de milion de locuitori populează „mahalaua" Juba, care a devenit, totuşi, în ultimii ani un magnet pentru micii comercianţi din ţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflaţiei a coborât în aprilie la 5,9%, faţă de 6,6% în martie

Mediafax acum 51 minute
Comparativ cu luna martie, în aprilie preţurile de consum au rămas aproape neschimbate, cu o creştere medie de 0,08%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,4%. Rata medie a modificării preţurilor

Cu Winnie prin Europa. Cum a pescuit China în apele tulburi ale revizionismului

HotNews acum 43 minute
Ungaria se visează campioana producției de mașini electrice chineze și de baterii în Europa. Lui Orbán, Xi i-a promis o „călătorie de aur” a Ungariei alături de China comunistă. Orbán i-a promis, la rândul lui, că nu va lăsa UE și NATO să acționeze

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat

News.ro acum 23 minute
Jucătoarea de tenis Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat (Maroc), a anunţat, luni, lopinion.ma. Halep, care joacă marţi în primul tur la Trofeul Clarins, a fost invitată la competiţia „Grand Prix De Son Altesse Royale La Pri

Un funcționar din Primăria Bacău este cercetat pentru că a primit 6.000 de euro mită pentru eliberarea unor documente

Ziare.com acum 41 minute
Un funcţionar din Primăria Bacău este cercetat sub control judiciar pentru luare de mită, el fiind acuzat că ar fi cerut şi primit 6.000 de euro pentru eliberarea unor documente care atestau prestarea muncii în folosul comunităţii. Parchetul de pe l

Un portret al lui Francis Bacon s-a vândut cu 25,7 milioane de euro în licitaţie la New York

News.ro acum o ora
O lucrare a pictorului britanic Francis Bacon, scoasă la licitaţie de Sotheby's, a fost vândută luni cu 25,7 milioane de euro, în prima seară a sesiunilor de primăvară la New York. A fost pentru prima dată când portretul lui Francis Bacon al partene

Cancelarul Olaf Scholz crede că e timpul ca Germania să aibă o femeie președinte: ”Aş fi încântat”

Ziare.com acum o ora
Cancelarul Olaf Scholz a declarat că, în opinia sa, este timpul ca o femeie să fie aleasă în funcţia de preşedinte al Germaniei, relatează dpa. "Aş fi încântat dacă am alege o femeie la Palatul Bellevue în 2027", a afirmat cancelarul într-un intervi

Şedinţă solemnă la Parlament, marţi, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel

News.ro acum 3 ore
Parlamentul se reuneşte marţi într-o şedinţă solemnă, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel. Conducerea Parlamentului a decis, săptămâna trecută, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor ş

Apple şi Google colaborează pentru a avertiza utilizatorii că există un dispozitiv wireless de urmărire a locaţiei în apropiere

News.ro acum 3 ore
Apple şi Google au anunţat luni că iPhone-urile şi telefoanele Android actualizate vor afişa alerte care avertizează utilizatorii că există un dispozitiv wireless de urmărire a locaţiei în apropiere, în cazul în care utilizatorul nu ştia că este urm

Blinken efectuează o vizită surpriză în Ucraina pentru a da asigurări privind ajutorul american

Adevarul acum 3 ore
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit marţi dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu privire la sprijinul continuu al Statelor Unite şi a promite un flux de arme într-un moment în care

14 mai – Ziua Națională a martirilor din temnițele comuniste. Minunile de la Aiud!

NapocaNews acum o ora
Azi este 14 mai – Ziua Națională a martirilor din temnițele comuniste, în amintirea evenimentelor petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi tineri, intelectuali, români care s-au opus regimului comunist, circa 15 mi

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/18°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

13°
mar.

6°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

7°/18°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

15°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°