Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima pădure de turbine eoliene din România

Publicat in Adevarul, duminică 4 iulie 2010 ·

Vreţi să vă simţiţi ca pe platoul de filmare a unei producţii SF? Faceţi o excursie la Fântânele, judeţul Constanţa. Aici se construieşte cel mai mare parc eolian din Europa. Compania cehă CEZ este aproape de finalizarea primei ferme eoliene din ţara noastră. 115 turbine sunt deja ridicate.

În mai puţin de un an, faţa comunei Fântânele din judeţul Constanţa s-a schimbat total. Câmpurile cultivate cu grâu, rapiţă şi floarea soarelui nu mai sunt o întindere anostă. Vântul care înclină brutal spicele a adus noi personaje: 115 turbine eoliene-gigant sunt acum stăpânele locului. 20 dintre ele funcţionează deja şi produc 50 de MW, de două ori mai mult decât energia eoliană pe care o genera România până acum.

VEZI AICI GALERIE FOTO

Parcul din Fântânele va fi gata în septembrie, când 139 de turbine vor fi instalate şi puse în funcţiune. Proiectul se va extinde anul viitor în comuna alăturată, Cogealac, astfel că, atunci când toate cele 240 de turbine vor fi funcţionale, ferma va fi cel mai mare parc eolian terestru din Europa. Morile de vânt de aici vor produce 600 de MW de electricitate, aproape cât un reactor nuclear de la Cernavodă, suficient pentru a alimenta 650.000 de locuinţe, adică 8% din totalul consumatorilor casnici din România.

Ventilatoare uriaşe

Ca să ajungi la Fântânele, de la Constanţa ia drumul Deltei, iar după vreo 50 de kilometri la orizont se vor ivi nişte forme albe, ciudate, pe care nu le vei recunoaşte uşor dacă nu ai călătorit prin ţări precum Danemarca, Olanda sau Germania. Pe măsură ce te apropii, vei simţi că păşeşti pe un soi de platou de filmare a unei producţii SF, unde tehnologia futuristă este personajul principal.

Atunci când stai la baza turnului înalt de 100 de metri, vei realiza cât de mic eşti în faţa gigantului care abia poate fi cuprins cu privirea. Nacela din vârful turnului, care cântăreşte 8

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 46 minute
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum 28 minute
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: H. D. Hartmann

Gandul acum 26 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 2 ore
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Arest de 30 zile pentru o femeie care ar fi dat foc la casa vecinului în noaptea primei zilei de Paşte

Ziare.com acum o ora
O femeie, în vârstă de 56 de ani, din Braşov, a fost arestată fiind bănuită că, în noaptea primei zilei de Paşte, ar fi incendiat locuinţa unui vecin, după o petrecere care a avut loc în curtea comună a imobilului pe care îl împărţeau, a informat Pa

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum o ora
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°