Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Succesul şcolii britanice

Publicat in Adevarul, luni 25 iulie 2011 ·

Doar 9% din absolvenţii din Regat nu şi-au găsit un loc de muncă, la şase luni de la terminarea facultăţii. Potrivit „The Guardian“, cifrele arată că piaţa muncii şi-ar fi revenit. Cei mai mulţi absolvenţi care s-au angajat au studiat la Universitatea Buckingham.

Doar 9% dintre absolvenţii promoţiei din 2010 nu au o slujbă sau nu sunt integraţi în alte forme de studii, la şase luni de la absolvire, potrivit statisticilor citate de ziarul „The Guardian".

Aproximativ 62% dintre cei care au terminat facultatea anul trecut muncesc, iar 7% şi-au luat un job, dar continuă şi studiile. 15% au hotărât să-şi continue studiile, fără a le îmbina cu jobul. Noile cifre arată o îmbunătăţire petrecută în ultimul an. Precedenta statistică, publicată în 2010, arăta că doar doi din trei absolvenţi îşi găsiseră un job sau continuau studiile. Potrivit aceleiaşi cercetări, piaţa muncii din Marea Britanie e încă departe de nivelul manifestat în anul de vârf 2006, când absolvenţii îşi găseasu de lucru imediat. Un sondaj realizat printre angajatori susţine însă că situaţia s-ar putea îmbunătăţi în următoarea perioadă. Firmele se aşteptau ca numărul joburilor vacante să crească uşor, cu până la 3% înainte de sfârşitul anului. Acelaşi studiu arăta însă şi că aproape 83 de candidaţi se vor bate pe acelaşi job.

Farmacia şi Muzica, Specializări profitabile

Universitatea Buckingham se poate lăuda că toţi cei 55 de absolvenţi ai săi şi-au găsit o slujbă. Pe locul al doilea, în privinţa ratei de angajare, se află Universitatea Surrey, cu 95%. Şi la alte trei mici instituţii specializate: Şcoala de Farmacie, Colegiul Regal de Muzică şi Ravensbourne, un colegiu digital din Londra, toţi absolvenţii şi-au găsit de lucru. Universităţile ale căror absolvenţi s-au bucurat de mai puţin succes vor trece printr-un program de reformă, gândit de Guvern. Una dintre măsuri va fi de f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°