Şi-au „vândut” vila de două ori şi acum se uită cum se încaieră creditorii
Ca să-şi termine casa, patronii unei firme au folosit banii unui investitor, dându-i la schimb un contract de comodat pe 20 de ani pentru imobil. Odată terminată, au girat cu vila şi la bancă şi-apoi au declarat insolvenţa. Ieri s-au trezit cu executorii, care le-au spart poarta şi i-au scos pe toţi afară. Deocamdată a câştigat banca, dar dosarul se anunţă unul complicat pentru instanţă. „Eu am făcut investiţiile şi, pentru a mă asigura că vor fi recuperate într-o formă sau alta, am făcut acest contract de comodat pe 20 de ani. Am aflat în august anul acesta că firma a intrat în insolvenţă, când am intrat în posesia actelor care arată creditul la bancă, dar nu m-a deranjat, pentru că contractul meu este încheiat cu mult înaintea contractelor de credit”, ne-a declarat Albert Francu. Ca să îşi recupereze prejudiciul, banca a trimis un executor judecătoresc la vila de pe strada Mircea cel Bătrân pentru a o confisca. Înăuntru nu se aflau însă proprietarii, ci comodatarul. „Domnul executor are obligativitatea legală să constate că în acest imobil se află o altă persoană, să încheie proces verbal de prezentare la acest imobil, urmând ca banca să deschidă anumite acţiuni în revendicare imobiliară sau acţiuni de evacuare, dacă contractele de comodat se pretează la reziliere. Pentru că domnul Albert a prezentat acte şi justitluri cum spune legea, pentru care poate să rămână în acest spaţiu”, a spus Lucian Bătrânu, avocat. „Am cerut justiţiei să ne acorde termen, să ne judecăm azi. Ni s-a cerut amânare, am făcut recurs, nu înţeleg de ce atâta grabă. Poate îmi spune şi mie cineva de ce atâta grabă”, se întreabă Mariana Manta. Toate lucrurile aflate în imobil au fost scoase în stradă.
„Clientul meu va face plângere penală pentru tulburare în posesie şi pentru prejudiciile care se vor cuantifi