Foto: Filippo Monteforte / AFP/Mediafax Confruntări violente cu rachete şi artilerie grea au avut loc în jurul complexului prezidenţial din cartierul Bab-al-Aziziya, în timp ce din moschei răsunau două cuvinte: „Allah akbar” (Dumnezeu este mare). „Ziua Judecăţii pentru Gaddafi” – scria pe una dintre pancartele agitate vioi. „Gaddafi ne numea şobolani, dar el este cel care se ascunde acum într-o gaură”, ţipa, din toţi rărunchii, Osama Mohammed Sattar, un tânăr venit de cu noapte în faţa reşedinţei prezidenţiale. „Îi vom spânzura pe toţi când îi vom prinde. Există legi ale omului şi legi ale lui Dumnezeu”, urlau tinerii agitându-şi Kalaşnikoavele.
Potrivit CNN, avioanele Statelor Unite şi forţele terestre aproape că şi-au dublat atacurile în Libia în ultimele 12 zile, încercând să lovească ţinte guvernamentale. Acţiunile NATO nu sunt îndreptate împotriva lui Gaddafi, a ţinut să precizeze ieri colonelul canadian Roland Lavoie, purtătorul de cuvânt al operaţiunii Unified Protector, declanşată de organizaţia transatlantică în urmă cu mai multe luni. „NATO nu vizează indivizi. Gaddafi nu constituie o ţintă”, dar dacă liderul libian se află „într-un centru de comandă al forţelor loiale regimului”, o astfel de clădire ar constitui o ţintă legitimă pentru NATO în cadrul mandatului ONU privind protejarea populaţiei civile, a precizat oficialul nord-american.
Ieri, unul dintre fiii liderului libian, Saif al-Islam, despre care Consiliul Naţional de Tranziţie afirmase luni că a fost arestat de rebeli, a declarat jurnaliştilor străini din Tripoli că tatăl său nu şi-a părăsit ţara, aflându-se în continuare în Capitală. Potrivit unor surse, Saif ar fi fost reţinut luni de forţele insurgente, dar a reuşit să scape în condiţii neclare. Ieri-dimineaţă, el le-a spus jurnaliştilor străini aflaţi în Hotelul Rixos din Tripoli că forţele regimului le-au permis rebelilor să