Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stromajer, pe lista disponibilizaţilor

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 5 septembrie 2008 ·

Suspendarea lui Alex Piţurcă, titular în atacul pandurilor în primele cinci etape, a fost favorabilă pentru Jaka Stromajer de a demonstra că are valoare. Slovenul a fost însă inexistent pe teren în jocul cu Steaua, făcându-i pe oficialii echipei gorjene să regrete absenţa lui Piţurcă junior. „Piţurcă este un jucător bun pentru Pandurii. Cu Steaua s-a simţit lipsa lui. Este un atacant care ţine în permanenţă lângă el câte doi apărători. Face presing, ţine bine de minge, este util“, a afirmat vicepreşedintele pandurilor, Viorel Temelescu.

Jaka Stromajer ar putea ajunge, sub formă de împrumut, la CSM Râmnicu Vâlcea, după ce gorjenii au transferat recent doi atacanţi, pe sârbul Milanko Raskovic şi pe Valentin Simion, de la Steaua. „Cei de la Vâlcea l-au vrut pe Stromajer şi anul trecut. Vom analiza ce vom face, pentru că au mai venit doi atacanţi în lot. Decizia îi aparţine antrenorului Neagoe, nu ne băgăm nici unul din conducere. Dacă Eugen renunţă la Stromajer, atunci va merge la Vâlcea“, a mai spus Temelescu. Slovenul Jaka Stromajer se află la al doilea sezon cu Pandurii Târgu Jiu, echipă pentru care a marcat două goluri.

Pandurii visează numai la victorii

După ce a întâlnit patru reprezentante ale României în cupele europene, Dinamo, Poli Timişoara, Unirea Urziceni şi Steaua, în primele şase etape, Pandurii Târgu Jiu va avea parte de adversari accesibili în următoarele runde, urmând să joace cu Gaz Metan Mediaş, în deplasare, CS Otopeni, acasă, şi Gloria Buzău, în deplasare.

Oficialii grupării gorjene sunt optimişti şi speră să nu aibă parte de vreo înfrângere în următoarea perioadă.

„Sunt meciuri directe cu echipe aflate în subsolul clasamentului şi trebuie să le fim superiori. Echipa şi-a dat drumul la joc şi suntem pe val. Vin trei meciuri cu formaţii apropiate valoric de noi, aşa că vrem să luăm toate cele nouă puncte. Put

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°