Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sandu: Naţionala a reuşit foarte puţin în barajul cu Grecia, o analiză vom face în 16 decembrie

Publicat in Mediafax, marți 3 decembrie 2013 ·

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, marţi, la postul Dolce Sport, că echipa naţională a reuşit "foarte puţin" în barajul de calificare la CM 2014 cu Grecia, precizând că o analiză a evoluţiei primei reprezentative se va face în cadrul şedinţei Comitetului Executiv din 16 decembrie.

"Într-o dublă în care aveam şanse reale nu am reuşit decât parţial, în retur, ceva spectaculos. E foarte puţin. Noi avem la 16 decembrie un Comitet Executiv şi atunci vom analiza şi vom avea raportarea tuturor activităţilor de la comisii şi de la echipele naţionale. Deocamdată nu putem (n.r. - echipa naţională), credeţi că întâmplător eu am fixat obiectiv calificarea în 2016? Formatul competiţiei de atunci va fi unul destul de permisiv, pentru că se vor califica echipele de pe locurile 1, 2 şi cinci echipe de pe locurile 3 din nouă grupe. Deci, indiferent cine va fi antrenorul echipei naţionale ăsta este un obiectiv destul de uşor de realizat", a explicat Sandu.

Oficialul a adăugat că nu a discutat cu Victor Piţurcă de la meciul retur cu Grecia, dar este convins că acesta este dezamăgit de ratarea calificării. "Sunt convins că Piţurcă e dezamăgit. Nu am vorbit, o să vorbim la 16 decembrie, dar poate o să mai vorbim până atunci. Sigur că el e dezamăgit pentru că trebuie să recunoaştem că noi am făcut 19 puncte. Iar în mod normal 19 puncte nu erau suficiente pentru a ajunge la acest baraj dacă nu aveam o echipă foarte puternică în grupă (n.r. - Olanda) care ne-a învins pe noi de două ori, pe Turcia de două ori şi pe Ungaria de două ori. Şi datorită acestui fapt am ajuns la baraj. Dar cred că nişte paşi s-au făcut", a menţionat Sandu.

La 19 noiembrie reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia după ce a pierdut în deplasare cu scorul de 1-3 şi a obţinut doar un rezultat de egalitate pe Arena Naţională, scor 1-1, cu selec

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°